Închide Close

Editura Humanitas

Konrad Lorenz, Vorbea cu patrupedele, cu păsările și cu peștii

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

Traducere de Vasile V. Poenaru

 

Așa cum este în realitate, lumea vie poate fi mai spectaculoasă decât orice plăsmuire. Deschizător de drumuri în zoologie, Konrad Lorenz o demonstrează cu prisosință în această carte, ce a avut drept imbold, conform propriei mărturisiri, mânia pe care i-au stârnit-o „nenumăratele povestiri cu animale prost scrise și pline de minciuni“. Dacă viclenia vulpii, blândețea porumbelului și alte idei de acest fel se dovedesc doar clișee fără vreun temei faptic, cititorului i se oferă în schimb o perspectivă asupra unui univers uimitor. În paginile lui Konrad Lorenz trăiește o lume populată cu personaje memorabile, precum gâsca Martina, vorbăreața cioară Hansl ori stăncuța Tșoc. Deosebirile și asemănările dintre lumea necuvântătoarelor și lumea oamenilor se vădesc deopotrivă de tulburătoare.

Cartea aceasta i-a adus autorului recunoașterea internațională dincolo de granițele comunității academice.

 

„Eu sunt om de ştiinţă, nu artist. Aşadar nu îmi voi permite nici un fel de libertăţi şi «stilizări». De altfel cred că nici nu este nevoie. Cred că pentru a-i arăta citito¬rului cât de frumos este animalul e de ajuns să redai faptele, aşa cum se-ntâmplă în cazul unei riguroase lucrări ştiinţifice. Căci adevărurile naturii organice sunt de o frumuseţe îmbietoare şi copleşitoare, şi devin cu atât mai frumoase cu cât îi pătrunzi mai adânc detaliile şi particularităţile specifice.“ — KONRAD LORENZ

 

> ediția tipărită

Despre Konrad Lorenz

Fondator al etologiei moderne, KONRAD LORENZ (1903–1989) este unul dintre cei mai reputati oameni de stiinta din a doua jumatate a secolului XX. S-a nascut la Viena si tot aici a facut studii de medicina (continuate la Columbia University), apoi de zoologie. Cariera sa academica si cercetarile incepute in Austria si continuate in Germania (in 1939 fusese numit profesor de psihologie comparata la Konigsberg) au fost brutal intrerupte de razboi. Medic in armata germana, a cazut prizonier in 1942, a lucrat apoi tot ca medic pentru autoritatile sovietice, in Rusia si Armenia, fiind eliberat abia in 1948. In 1949 i s-a oferit posibilitatea sa-si continue cercetarile la proaspat-infiintatul Institut „Max Planck“ de fiziologie comportamentala, al carui director a si fost intre 1961 si 1973. Ulterior a devenit coordonatorul Institutului „Konrad Lorenz“ al Academiei Austriece de Stiinte. In 1973 i s-a decernat primit Premiul Nobel pentru fiziologie/medicina (impreuna cu Karl von Frisch si Nikolaas Tinbergen).

Alte Detalii
  • Categorie: ebook
  • Titlu: Vorbea cu patrupedele, cu păsările și cu peștii
  • An apariție: 2020
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-6799-1-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Konrad Lorenz
  • Traducere: Vaile V. Poenaru

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact