Închide Close

Editura Humanitas

Bogdan Călinescu, Franţa, Europa, România

Eseu despre economie, politică şi libertate

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Această carte perfect argumentată constată răul lumii noastre. Nu e capitalismul, cum poate aţi crede, dacă i-aţi asculta pe socialişti, care azi ocupă pieţe, ca să nu mai existe piaţă. Socialiştii, care au ruinat cu principiile lor trei sferturi din lume în doar două generaţii, ar trebui să ştie mai bine că fără ajutorul statelor marxiste nu ar fi putut niciodată obţine aceste rezultate. Răul lumii noastre civilizate e statul, statul care ne-a naţionalizat societăţile, ne-a etatizat vieţile, ne-a ipotecat proprietăţile, a pus botniţă libertăţilor – uniformizând egalităţile şi înregimentând fraternităţile. Statul este monstrul cel mai rece, monstrul care ne-a confiscat totul în numele minciunii că el, statul, este poporul, este societatea, este civilizaţia. Nu, nu este. Iar din cartea lui Bogdan Călinescu aflaţi, din observaţii, şi nu din teorii, de ce nu este şi ce anume, de fapt, este. Concluzia sa, atent şi îndelung susţinută de dovezi, este tranşantă: «Iar singura reformă posibilă a statului este renunţarea acestuia la prerogativele sale, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Cu cât mai puţin stat, cu atât mai bine.»“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)

Despre Bogdan Călinescu

BOGDAN CĂLINESCU s-a născut la Iaşi. În 1990 a plecat la studii în Franţa, unde a absolvit Institutul de Ştiinţe Politice din Paris. A fost preşedintele Institutului Francez de Politici Publice (IFRAP), unde a lansat revista Société Civile. Actualmente este director al Institutului de Cercetări Economice şi Fiscale (IREF) din Paris şi preşedinte-fondator al asociaţiei Entrepreneur Junior. De câţiva ani, conduce la Universitatea din Pontoise un seminar consacrat dezinformării economice şi politice. Este autorul mai multor cărţi de succes publicate în Franţa sub pseudonimul Nicolas Lecaussin: Cet Etat qui tue la France (Plon, 2005), L'absolutisme efficace (Plon, 2008), Au secours! Ils veulent la peau du capitalisme (First Editions, 2009), A quoi servent les riches (Lattès, 2012).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Franţa, Europa, România
  • Subtitlu: Eseu despre economie, politică şi libertate
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-4447-3-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Bogdan Călinescu
  • Cuvânt înainte: Horia-Roman Patapievici
  • Traducere: Patricia Rădulescu, Iuliana Glăvan

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact