Închide Close
Ochii Beatricei

Editura Humanitas

Horia-Roman Patapievici, Ochii Beatricei

Cum arată cu adevărat lumea lui Dante?

Din categoriile eseistică, religie, Spiritualitate

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Imaginaţi-vă că am trăi într-o lume ca o bilă mică. Asta ar însemna că spaţiul este curb. Acum, să presupunem că eu aş întinde mâna inainte. Dacă sfera lumii noastre ar fi foarte mică, ştiţi ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. La rigoare, într-un univers sferic de dimensiuni suficient de reduse, având adică o curbură îndeajuns de mare, pentru a-mi scărpina ceafa ar trebui să intind mâna în faţă. Asta e vestea bună. Vestea rea este că, într-o astfel de lume, în faţa mea s-ar afla mereu un om necioplit care, neam prost, ar sta numai cu spatele la mine - iar acesta aş fi chiar eu! Dar se mai întâmplă ceva, independent de faptul că spaţiul este sferic ori nu. Ceea ce eu văd atunci când mă uit drept în faţă nu este o situaţie contemporană cu mine, ci una care s-a petrecut în trecut: mi-aş vedea, dacă spaţiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineaţă, să zicem, nu ceafa de acum. Atunci când privim cerul înstelat de deasupra noastră noi nu vedem prezentul, ci trecutul situaţiilor stelare la care ne uităm: orice privire în adâncul cerului este de fapt o privire aruncată în trecut, şi anume, cu cât mai departe ne uităm în spaţiu, cu atât mai la început - spre începutul timpului - pătrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui să fie originea universului. Această afirmaţie, corectă în cosmologia modernă, ne readuce imediat în minte descrierea făcută de Dante lumii văzute de el în ascensiunea sa. Căci Dante se îndreaptă constant spre Dumnezeu, adică spre izvorul, spre originea lumii: una din descrierile posibile ale lumii pe care Dante ne-o prezintă, la care sunt sigur că ar subscrie, este aceea în care Pămantul este centrul unei enorme sfere globale, a cărei circumferinţă reprezintă chiar originea timpului şi spaţiului - adică Dumnezeu." (Horia-Roman PATAPIEVICI)

Despre Horia-Roman Patapievici

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI – născut la 18 martie 1957 (Bucureşti). Studii de fizică (1977–1981; diplomă de specializare 1982), cercetător ştiinţific (1986–1994), asistent universitar (1990–1994), director de studii (1994–1996), membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS, 2000–2005), preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR, 2005–2012). Preşedinte Artmark (din 2015). Cercetător privat în istoria ideilor. Scriitor. Realizator TV. Director al revistei IDIdei în Dialog (2004–2009). A susţinut cursuri de istoria ştiinţei şi de istoria ideilor (Universitatea Bucureşti). Membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS); al Uniunii Scriitorilor din România (USR); al PEN Club. Membru fondator al Societăţii Academice Române (SAR) şi al Grupului de Cercetare a Fundamentelor Modernităţii Europene (Universitatea Bucureşti şi New Europe College). Membru de onoare al Institutului Ludwig von Mises – România. Debut în presă – 1992 (Contrapunct). Colaborări la 22, LA&I, Dilema, Orizont, Vatra, Secolul 20. Rubrici permanente la 22(1993–2003), LA&I (2003–2004) şi Dilema Veche (2004–2005), IDIdei în Dialog (2004–2009). Editorialist la Evenimentul Zilei (2006–2010). Cărţi publicate: Cerul văzut prin lentilă, Nemira, 1995 (Premiul pentru eseu al Editurii Nemira, 1993; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, 1995); Polirom, 2002. Zbor în bătaia săgeţii, Humanitas, 1995; traducere în engleză: Flying against the Arrow, CEU Press, 2002. Politice, Humanitas, 1996. Nézz vissza haraggal. A románokról – roman szemmel (Az előszót Konrád Göyrgy írta), Pont/Kiadó, Budapest, 1997. Omul recent, Humanitas, 2001 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu; Premiul revistei Cuvântul; Premiul AER pentru eseu); traducere în spaniolă: El Hombre reciente, Áltera, Madrid, 2005. Ochii Beatricei, Humanitas, 2004 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu); traducere în italiană: Gli occhi di Beatrice. Com’era davvero il mondo di Dante?, Bruno Mondadori, Milano, 2006; traducere în spaniolă: Los ojos de Beatriz. ¿Cómo era realmente el mundo de Dante?, Siruela, Madrid, 2007. Discernământul modernităţii, Humanitas, 2004; Despre idei şi blocaje, Humanitas, 2007 (cu o nouă prefaţă, reluat cu titlul De ce nu avem o piaţă a ideilor, Humanitas, 2013); Ultimul Culianu, Humanitas, 2010; O idee care ne sucește mințile (în colaborare), Humanitas, 2014; Partea nevăzută decide totul (Humanitas, 2015), Două eseuri despre paradis și o încheiere (Humanitas, 2015). Traduceri (în colaborare): David Bohm, Plenitudinea lumii şi ordinea ei / The Wholeness and the Implicate Order, Humanitas, 1995. Emisiuni TV realizate: Idei în libertate, pentru TVR Cultural, 2002–2005 (Premiul Consiliului Naţional al Audiovizualului, CNA, pentru cea mai bună emisiune culturală a anului 2003; Marele Premiu al Asociaţiei profesioniştilor de televiziune, APTR, 2004); Înapoi la argument, pentru TVR Cultural, 2006–2012.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ochii Beatricei
  • Subtitlu: Cum arată cu adevărat lumea lui Dante?
  • An apariție: 2010
  • Ediție: I
  • ISBN: 978-973-50-2853-4-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică, religie, Spiritualitate
  • Autor: Horia-Roman Patapievici

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact