Paul Țanicui, Quimera

„Am citit Quimera cu plăcerea pe care numai o carte fermecată, frumoasă, plină de poezie ți-o poate da. Paul Țanicui e un fel de rudă de sânge cu Twain și Márquez. Are darul povestirii, dar și încă ceva la fel de important: este un scriitor liber! Poate primul scriitor român liber din 1989 încoace! Un talent profund contemporan, conectat la literatura de primă mână de oriunde din lume.“ (Andrei CODRESCU)

„Lacrimi ca bilele de sticlă colorată se rostogolesc pe podea, printre picioarele lor, către cele mai tainice unghere ale camerei, ca şi cum aceasta ar fi înclinată. Rămân cu toţii nemişcaţi de teamă să nu le strivească. Aurelia plânge cu sughiţuri mici, cântec pe mai multe voci, voci de femei care ar fi putut avea lumea la degetul lor mic. Genunchii, pulpele îi tresar, sânii, amândoi dezgoliţi acum ca doi ochi alungiţi, ca două pere scumpe într-un coş de porţelan, adulmecă aerul, unul spre pământ, doar e din pământ, celălalt strigând la cer, fericiţi când se împreunează cu pieptul şi temători ca doi iepuri de zăpadă. De-asta îi mângâie Aurelia, să-i liniştească. Şi ei capătă curaj, se ridică în două lăbuţe, blăniţa lor pufoasă, lucioasă, mătăsoasă. Aurelia îşi plimbă de-getele pe pântec ca pe-o oglindă, boabe de safir tresar în lumină, tresar, iepuraşii ei ştiu cum să le prindă: aiii, aiii, în palmele ei căuş e boarea lumii.“