Închide Close

Editura Humanitas

Papa Ioan Paul II, În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962–2003

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK – PDF

 

Timp de mai bine de patruzeci de ani (1962–2003), Karol Wojtyła, episcop al Cracoviei, devenit apoi primul papă polonez din istorie şi, după moarte, sfânt al Bisericii Catolice, şi-a consemnat în două agende principalele momente ale zilelor de reculegere, rugăciunile, lecturile, meditaţiile profunde, emoţionante şi frământările care reflectă grija faţă de cei apropiaţi, faţă de instituţia care i-a fost încredinţată – Biserica – şi faţă de problemele întregii lumi. De la prima afirmaţie categorică „Sunt întru totul în mâinile Domnului“ până la reflecţia „S-a împlinit timpul“ şi la cel din urmă „Deo gratias“, îl însoţim pe Karol Wojtyła – Ioan Paul II de-a lungul unei căi spirituale impresionante, calea vieţii şi slujirii sale. Deopotrivă şcoală teologică şi şcoală a dragostei, acest extraordinar document ne dezvăluie taina sufletului unuia dintre cei mai iubiţi oameni ai zilelor noastre şi un loc spiritual aparte în care ceea ce este omenesc şi ceea ce este dumnezeiesc se îmbină în dimensiunea sfinţeniei.

 

„Văd în slujirea mea o cale de participare la lucrarea Mântuirii.“ (Karol Wojtyła, 12 august 1969)

 

„Fie ca lectura însemnărilor personale ale Papei Ioan Paul II să ne ajute pe toţi să descoperim profunzimea spirituală a omului secolului XXI şi să ne ducă la o şi mai mare iubire pentru Dumnezeu şi pentru semeni.“ (Card. Stanisław Dziwisz, mitropolitul Cracoviei)

 

„Cu toate că Isus nu s-a numit pe Sine preot, a dezvăluit până la capăt sensul preoţiei şi, înainte de orice, profilul «preoţesc» al existenţei umane. Preoţia este înscrisă în lume şi în om ca poli ai existenţei profund legaţi. În preoţie, creaţia se exprimă în strictă dependenţă faţă de Creator, dar în acelaşi timp raportată la Creator şi orientată către El. Omul este capabil de această raportare şi orientare deoarece a fost instituit «stăpân» al creaţiei. De asemenea, a fost dăruit cu stăpânirea de sine. Şi de aceea, ca stăpân al creaţiei şi stăpân al său, se poate oferi pe sine: dar din întreaga creaţie şi, înainte de orice, din sine însuşi. În acest sens, preoţia este o sinteză deosebită a existenţei create, care se exprimă şi se articulează în om şi prin om în deplinătatea sensului ei. Preoţia se naşte din dragoste şi aprofundează dragostea ca liant al creaturilor şi liant între creaturi şi Creator.“

Despre Papa Ioan Paul II

KAROL JÓZEF WOJTYŁA, devenit, în 1978, PAPA IOAN PAUL II, s-a născut la 18 mai 1920 la Wadowice (în apropiere de Cracovia). A fost cel mai mic dintre copiii lui Karol Wojtyła şi ai Emiliei Kaczorowska. După absolvirea liceului Marcin Wadowita, în 1934, s-a înscris la Universitatea Jagiellonă din Cracovia şi la o şcoală de teatru. În 1939, când naziştii au închis universitatea, şi-a întrerupt studiile şi, pentru a nu fi deportat în Germania, a început să lucreze, întâi într-o carieră de piatră, iar apoi la fabrica de produse chimice Solvay. În 1942, a frecventat clandestin seminarul din Cracovia. După cel de-al Doilea Război Mondial şi-a continuat studiile la Facultatea de Teologie a Universităţii Jagiellone. A fost hirotonit preot în Cracovia, la 1 noiembrie 1946, şi a slujit în mai multe parohii din oraş. A obţinut doctoratul în teologie în 1948, cu o teză despre lucrările Sf. Ioan al Crucii. Apoi a devenit profesor de teologie morală şi de etică socială la seminarul major din Cracovia şi la Facultatea de Teologie din Lublin. La 4 iulie 1958 Papa Pius XII l-a numit episcop titular de Ombi şi auxiliar de Cracovia. Pe 13 ianuarie 1964 a fost numit arhiepiscop de Cracovia de către Papa Paul VI, care l-a creat cardinal pe 26 iunie 1967. A avut o importantă contribuţie la Conciliul Vatican II (1962–1965). A fost ales papă în Conclavul din 16 octombrie 1978 – al 263-lea succesor al Sfântului Petru şi primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian VI (1522). Cifrele legate de pontificatul Papei Ioan Paul II (de aproape 27 de ani, unul dintre cele mai lungi din istoria Bisericii) sunt impresionante: vizite la aproape toate parohiile Romei şi sute de vizite pastorale în Italia şi în întreaga lume, întâlniri cu zeci de milioane de pelerini, sute de audienţe şi întâlniri cu şefi de stat şi de guvern în timpul vizitelor oficiale. A iniţiat mai multe proiecte: Zilele Mondiale ale Tineretului, Întâlnirile Mondiale ale Familiilor, întâlniri de rugăciune pentru pace cu reprezentanţii altor religii, Marele Jubileu al Anului 2000 (la care au participat peste 8 milioane de pelerini), Anul Răscumpărării, Anul Marian şi Anul Euharistic. A acordat o mare importanţă canonizărilor şi beatificărilor, pentru ca exemplele sfinţilor şi fericiţilor să le fie de folos contemporanilor săi. A emis numeroase documente apostolice (enciclice, exortaţii, constituţii şi scrisori), a promulgat Catehismul Bisericii Catolice, a modificat Codurile de Drept Canonic răsăritean şi apusean şi a reorganizat Curia Romană. A publicat cinci cărţi: Trecând pragul speranţei (1994), Dar şi mister, la a 50-a aniversare a hirotonirii mele (1996), Tripticul roman (2003, meditaţii poetice), Ridicaţi-vă, să mergem (2004) şi Memorie şi identitate (2005). A supravieţuit unui atentat grav (13 mai 1981, Roma) şi altor câteva încercări de atentat. A avut un rol important în căderea regimului comunist (nu numai în Polonia, ci în întreaga Europă) şi o deosebită contribuţie spirituală în promovarea valorilor creştine, a toleranţei religioase, a dăruirii misionare şi a păcii. S-a stins din viaţă pe 2 aprilie 2005, în Duminica Milostivirii Divine. A fost beatificat de Papa Benedict XVI pe 1 mai 2011, iar pe 27 aprilie 2014 a fost trecut în rândul sfinţilor de Papa Francisc.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962–2003
  • An apariție: 2015
  • Format: PDF
  • ISBN: 978-973-50-4986-7-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Papa Ioan Paul II
  • Traducere: Constantin Geambaşu, Mariana Băluţă-Skultéty

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact