Închide Close

Editura Humanitas

Allen Carr, În sfârşit fără alcool

Metoda uşoară a lui Allen Carr

Din categoriile carte practică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

O metodă eficientă, imediată și definitivă de a depăși seducția băuturii

Allen Carr, cea mai mare autoritate mondială în lupta împotriva fumatului, a cărui carte În sfârşit nefumător a fost publicată în peste 40 de limbi şi vândută în peste 10 milioane de exemplare, îşi aplică în lucrarea de faţă metoda revoluţionară la consumul de alcool.

Suntem tentaţi să bem tot mai mult. O petrecere în familie, o ieşire cu prietenii, un eveniment social ori profesional, rutina şi vacanţele, reclamele comerciale – totul e un bun prilej pentru un pahar în plus. Allen Carr ne oferă soluţia de a ieşi din acest tipar fără a avea sentimentul că ne privăm de ceva, fără a simţi o frustrare sau nevoia de a ne mobiliza voinţa. Autorul ne spulberă iluziile legate de alcool, elimină dependenţa psihologică de băutură şi ne face liberi să ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Cu o înţelegere uimitoare a psihologiei băutorului, el ne învaţă în termeni simpli şi practici cum să ieşim pas cu pas din capcana alcoolului în exact timpul necesar pentru a-i citi cartea.O metodă eficientă, imediată şi definitivă de a depăşi seducţia băuturii.

Despre Allen Carr

ALLEN CARR, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, a încercat zadarnic, de nenumărate ori, să se lase de fumat, până când, în 1983, a descoperit METODA UŞOARĂ (EASY WAY) care îi poartă astăzi numele. A înfiinţat o reţea internaţională de clinici Allen Carr pentru vindecarea fumătorilor de adicţie, a extins METODA UŞOARĂ la alte situaţii (controlul greutăţii, dependenţa de alcool etc.), a publicat cărţi – traduse ulterior în peste 20 de limbi –, însoţite adesea de versiuni audio sau video. Printre bestsellerurile sale se numără Allen Carr’s Easyweigh to Lose Weight, Allen Carr’s Easy Way to Stop Smoking, The Only Way to Stop Smoking Permanently, How to Stop Your Child Smoking şi The Easy Way to Enjoy Flying. Editura Humanitas a publicat În sfârşit nefumător (2004; apărută sub formă de audiobook, în 2009, la Humanitas Multimedia), Greutatea ideală (2011), În sfârşit nefumătoare (2013), În sfârșit fără alcool (2016), Gata cu frica de avion (2018). | www.allencarrseasyway.com

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: În sfârşit fără alcool
  • Subtitlu: Metoda uşoară a lui Allen Carr
  • An apariție: 2016
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-5188-4-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: carte practică
  • Autor: Allen Carr
  • Traducere: Adriana-Raluca Lungu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact