Închide Close

Editura Humanitas

Barbu Ollănescu-Orendi, Aşa a fost să fie

Amintiri din anii mei buni şi răi

Din categoriile memorialistică & diaristică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Barbu Ollănescu-Orendi s-a născut în 1934, într-o familie din înalta societate bucureşteană, cu rădăcini în vechi familii boiereşti din Ţara Românească şi Moldova, care au dat ţării avocaţi, ofiţeri superiori, profesori universitari şi oameni politici. A primit o educaţie severă, nimic neobişnuit pentru elita noastră de atunci: şcoală în limba franceză, cursuri de dans, de scrimă şi de echitaţie, cercetăşie în munţi, maniere impecabile. Cursul firesc al vieţii lui s-a rupt însă în 1944, când, de fapt, întreaga elită românească a fost pusă în faţa duşmanului ei natural: comunismul. De atunci familia sa a fost încontinuu hăituită de Securitate, iar în 1960 inevitabilul s-a produs: şi el, şi părinţii săi, şi rudele au fost închişi pentru „uneltire împotriva orânduirii sociale“. După eliberarea din închisoare, reintegrarea s-a dovedit imposibilă. În 1977 a urmat plecarea din ţară, dar nu şi o rupere definitivă de trecut.

Scrise la îndemnul celor apropiaţi, printre care soţia sa, Renate, şi nepoata sa, Oana Pellea, care i-au fost şi cele dintâi cititoare, amintirile povestesc despre politicienii de altădată, despre ofiţerii eleganţi ai armatei române, despre casele celor de sus, despre cluburile sportive elitiste, despre destinele distruse şi despre micile stratageme zilnice ale supravieţuirii în comunism.

  Simona Vasilache, „Lumea din vis“ (România literară, iunie 2014)

Despre Barbu Ollănescu-Orendi

BARBU OLLĂNESCU-ORENDI s-a născut în 1934, într-o familie din înalta societate bucureşteană, cu rădăcini în vechi familii boiereşti din Ţara Românească şi Moldova, care au dat ţării avocaţi, ofiţeri superiori, profesori universitari şi oameni politici. A urmat cursurile Liceului Francez din Bucureşti, iar apoi, din cauza desfiinţării acestei instituţii de învăţământ, pe cele ale Şcolii Elementare „Iancului" şi ale Liceului Clasic Mixt. În 1959 a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti. În adolescenţă şi în tinereţe a practicat echitaţia, iahtingul şi scrima. Din 1952, a făcut parte din lotul naţional de scrimă, categoria juniori, iar apoi din lotul naţional mare, reprezentând România la diverse competiţii internaţionale. În 1960 a fost arestat, odată cu părinţii săi şi alţi membri ai familiei, pentru vina de a-l fi ascuns timp de doisprezece ani pe unchiul său René-Radu Policrat, căutat cu înverşunare de autorităţi. A fost condamnat la trei ani de detenţie, pe care i-a executat în arestul de la Uranus, la închisoarea Jilava şi în colonia de muncă Periprava. După eliberarea din închisoare, a lucrat ca inginer în diverse întreprinderi bucureştene, iar în 1977 a emigrat împreună cu toată familia sa în Germania. S-a stabilit la Geretsried şi a început o carieră de om de afaceri, ajungând un nume foarte bine cunoscut în domeniul maşinilor de imprimat pe materiale textile. A continuat să întreţină legături cu membrii familiei sale rămaşi în România, interesându-se neîncetat, mai ales după 1990, de evoluţia evenimentelor politice şi sociale din ţară. În 2013, pentru a nu se pierde amănunte despre România de altădată, despre educaţia şi stilul de viaţă al vechii elite româneşti, a încheiat redactarea amintirilor sale, pe care le-a scris la îndemnul celor apropiaţi, printre care soţia sa, Renate, şi nepoata sa, Oana Pellea, care i-au fost şi cele dintâi cititoare.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Aşa a fost să fie
  • Subtitlu: Amintiri din anii mei buni şi răi
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-4566-1-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: memorialistică & diaristică
  • Autor: Barbu Ollănescu-Orendi

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact