Închide Close

Editura Humanitas

Sorin Lavric, 10 eseuri

Din categoriile filozofie, eseistică

În colecția în afara colecţiilor

„Toată fiinţa lui Sorin Lavric a fost retrasă strategic din lume în vederea scrisului. Scrisul a devenit acum un soi de organ, singurul prin care – după ce toate celelalte simţuri au fost absorbite în el – a mai rămas să se producă contactul cu lumea. Numai că această revărsare firească este captată şi reorientată în câmpurile de forţă ale unei inteligenţe care a întîlnit la timpul potrivit şcoala gândirii. De aici tonul înalt al scrisului său. Fără ingredientul acesta al «gândirii», Lavric ar fi împărtăşit soarta scriitorilor talentaţi şi inculţi, care mor patetic în ograda metaforei şi în sintaxă. Cultura filozofică l-a salvat de perspectiva înecului în propriile-i cuvinte şi l-a învăţat declinarea ideii şi arta de a face ca fiecare propoziţie să poarte în ea zvonul unui gând.Sorin Lavric face parte din prima generaţie asupra căreia Noica şi-a pus pecetea indirect, prin pneuma intermediară a discipolilor săi. Un jurământ al scrisului, făcut sub o anumită cutremurare, îi leagă pe cei căzuţi din mantaua stilistică a lui Noica. Iar acest legământ se bazează pe o credinţă simplă: nu există idee care să poată pătrunde în lume neajutată de un coup d'envoi afectiv; nu există sentiment care să se poată impune fără prestigiul unei hermeneutici discursive.“ (Gabriel LIICEANU)

„Eseurile de aici au sens numai în măsura în care emoţia din care s-au născut persistă în ele. Tristeţea filozofilor este că, preocupaţi cum sunt de sensuri logice, sunt incapabili să emane fluizi emotivi. [...] Iar scrisul care nu provoacă ecouri recurente în mintea cititorului e inutil. Am ales în acest volum acele eseuri pe care le-am resimţit ca fiind purtătoare de condiţie afectivă, adică de ecouri recurente.“ (Sorin LAVRIC)

  Serenela Ghiţeanu, „Al treilea ochi“ (revista 22, ianuarie 2011)

Despre Sorin Lavric

SORIN LAVRIC s-a născut la 27 noiembrie 1967, la Turnu-Severin. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila" (1987-1993) şi Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991-1996). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (2005).Scrieri: Cartea de Crăciun (Humanitas, 1997); Ontologia lui Noica. O exegeză (Humanitas, 2005); Noica şi Mişcarea Legionară (Humanitas, 2007) Traduceri (împreună cu Bogdan Mincă): Martin Heidegger, Parmenide (Humanitas, 2001); Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei (Humanitas, 2006).

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact