Editura Humanitas
Ediţie îngrijită de Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu
Traducere, studii introductive şi note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Melania Bădic, Emanuel Conţac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu
„Textul Bibliei confirmă, prin structura şi istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelaţiei), autorii textului consemnat în scris (primitorii şi transmiţătorii Revelaţiei) şi traducătorii textului originar. Cu volumul de faţă, ne aflăm în prezenţa traducătorilor, exponenţi ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admiraţia noastră. Pentru că reuşesc să pună erudiţia cea mai temeinică în serviciul cordialităţii, al nevoii de a înţelege ceea ce e dincolo de înţelegerea obişnuită.“ — ANDREI PLEŞU
Acest volum conține două cărți complementare care au ca temă ocuparea Țării Făgăduinței. Ele continuă narațiunea din Numeri și Deuteronom, dar ilustrează două specii literare distincte: Iosua este o epopee războinică ce povestește evenimentele ca pe o cucerire, cu multe elemente de miraculos, cu descrieri stereotipe de distrugeri și măceluri în urma cărora triburile lui Israel unite sub conducerea lui Iosua înaintează din victorie în victorie, nimicesc rezistența populațiilor întâlnite în cale și își împart apoi la sorți teritoriile, „moștenirea“ inalienabilă; Judecătorii în schimb prezintă cu multă verosimilitudine modul în care israeliții s-au așezat în Canaan, astfel încât în locul acțiunii unitare vedem un adevărat haos religios, social și politic, întrerupt din când în când de intervenția unor conducători inspirați de Dumnezeu să acționeze ca eliberatori ai poporului: „judecătorii“, reprezentanți ai adevăratului eliberator care este Domnul. În urma acestei degringolade prinde contur concluzia că este necesară monarhia – concluzie mai degrabă politică decât religioasă.
Numitorul comun al acestor cărți este legătura ambelor cu Deuteronomul: de respectarea sau nerespectarea Legii date prin Moise în virtutea Legământului cu Dumnezeu încheiat la poalele Sinaiului și reînnoit periodic, mai ales la finalul cărții lui Iosua, depinde „binecuvântarea sau blestemul“ de care au parte israeliții.
Ţinând seama că este vorba de un text care provine dintr-un trecut îndepărtat, că există o tradiţie îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generaţiile, s-a urmărit echivalarea lui într-o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite aproape de neînţeles, cât şi neologismele stridente şi lipsite de conotaţii poetice. Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumuseţea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“ Duhului lui Dumnezeu.
Volumul de față, Iosua. Judecătorii, este al patrulea dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci și nouă de cărți ale Bibliei ebraice însoțite de studii introductive, note și comentarii.
Acest proiect a fost realizat în cadrul Colegiului Noua Europă.
Ilustraţia copertei: pagină din Biblia Cervera, manuscris cu anluminuri de Joseph Assarfati, Spania,1299, păstrat la Biblioteca Națională a Portugaliei
CumpărăPreț 67.00 RON
CumpărăPreț 39.00 RON
CumpărăPreț 89.00 RON
CumpărăPreț 59.00 RON
CumpărăPreț 55.00 RON
CumpărăPreț 55.00 RON
CumpărăPreț 39.00 RON
CumpărăPreț 59.90 RON
CumpărăPreț 79.00 RON
CumpărăPreț 47.00 RON
30 octombrie 2024, Editura Humanitas
28 octombrie 2024, Editura Humanitas
22 octombrie 2024, Editura Humanitas
6 martie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu
27 februarie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu
27 februarie 2020,
Librăria Humanitas Cișmigiu