Închide Close

Editura Humanitas

Matei Vişniec, Caragiale e de vină. Despre tandrețe. Teatru vag

Din categoriile literatură

În colecția în afara colecţiilor

„Caragiale a fost primul meu maestru în sens literar, de la el cred că mi se trage totul în ceea ce priveşte teatrul ca gen literar. Din acest motiv am decis să-i aduc un omagiu scriind la rândul meu o serie de «momente» şi «schiţe». Ele sunt o dublă invitaţie, la lectură şi la scenă. Cititorul îşi poate imagina din fotoliu cum ar funcţiona aceste texte pe scenă. Regizorul are libertatea să le combine cum simte el de cuviinţă, să le reorganizeze cum i se pare mai interesant. În prozele sale scurte, uneori având caracterul unor fulguraţii textuale, Caragiale se joacă însă şi cu ceea ce rămâne nespus, cu situaţii vagi sau cu caractere lăsate în suspensie. Este principalul motiv pentru care ultima secțiune a acestui volum se numește teatru vag. Personal n-am inventat nimic, Caragiale e de vină.“ — MATEI VIȘNIEC

 

Despre Matei Vişniec

MATEI VIȘNIEC s-a născut în 1956 la Rădăuţi, judeţul Suceava. A scris poezie încă din copilărie, a debutat în revista Luceafărul în 1972, şi apoi în volum în 1980, la Editura Albatros, cu culegerea de poeme La noapte va ninge. A studiat filozofia la Bucureşti, a devenit membru fondator al Cenaclului de luni, s-a remarcat ca dramaturg chiar şi când piesele îi erau interzise. A crezut în rezistenţa culturală, în forţa cuvântului, în capacitatea literaturii de a capta mai bine decât orice altă disciplină contradicţiile ființei umane şi ale lumii în care trăim. În 1987 a plecat în Franţa unde iniţial a fost exilat politic. De atunci numele său s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Din 1990 lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale.Matei Vişniec este autorul a şase volume de poezie, al unui număr impresionant de piese de teatru scrise în română, dar şi în franceză, a cinci romane şi al unui volum de nuvele. În Franţa piesele sale sunt publicate de mai multe edituri (Actes-Sud Papiers, Lansman, L’Harmattan, Espace d’un Instant, Non-Lieu, L’oeil du Prince). Între două ţări, între două culturi, între limba română şi cea franceză, între Bucovina sa natală şi Festivalul de teatru de la Avignon, Matei Vişniec circulă, practică jurnalismul cultural, trece de la un gen literar la altul, caută şi experimentează cuvântul sub semnul unui ideal care ţine de umanism, de frumos şi de spiritul critic.Despre oraşul său natal, Rădăuţi, afirmă deseori că este traversat de axa de simetrie a lumii (şi este adevărat că o cale ferată din care emană poezie taie urbea în două, cu tot cu cimitir). La Suceava există din 2016 o instituţie numită Teatrul municipal „Matei Vişniec“, precum şi un Festival internaţional de teatru în organizarea căruia autorul bucovinean este implicat.La Editura Humanitas au apărut următoarele volume: Maşinăria Cehov & Despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi (teatru), 2008; Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză (proză-teatru poetci), 2011; Procesul comunismului prin teatru (teatru), 2012; Trilogia balcanică (teatru), 2016; Caragiale e de vină (teatru), 2019. | visniec.com

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Caragiale e de vină. Despre tandrețe. Teatru vag
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Pagini: 296
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6599-7
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Matei Vişniec

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact