Închide Close

Editura Humanitas

Desmond Tutu, Dalai Lama, Cartea bucuriei

Sanctitatea Sa Dalai Lama și Arhiepiscopul Desmond Tutu în dialog cu Douglas Abrams

Traducere de Elena Ciocoiu

 

Sanctitatea Sa Dalai Lama şi Arhiepiscopul Desmond Tutu, ambii laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace şi maeştri spirituali ai epocii noastre, au supravieţuit mai mult de cincizeci de ani exilului, violenţei şi opresiunii. În pofida dificultăţilor — şi datorită lor —, nu au încetat să cultive optimismul, dragostea şi bucuria. În aprilie 2015, Arhiepiscopul l-a vizitat pe Dalai Lama la reşedinţa sa din Dharamsala, India, pentru a participa la cea de-a optzecea aniversare a Sanctităţii Sale şi pentru o săptămână de dialoguri ce aveau să aprofundeze întâlnirea dintre două mari religii ale lumii, creştinismul şi budismul. Evocând momente fericite sau dureroase din lunga lor viaţă, glumind sau plângând împreună, împărtăşindu-şi înţelepciunea şi practicile spirituale, cei doi mari lideri au încercat să răspundă la o întrebare esenţială pentru ei şi pentru întreaga omenire: cum putem să găsim şi să păstrăm bucuria atunci când ne confruntăm cu inevitabila suferinţă a vieţii? Această carte ne oferă ocazia rară de a fi martorii emoţionantei lor întâlniri, de la prima îmbrăţişare la ultimul rămas-bun.

 

„Sursa supremă a fericirii se găseşte în noi înşine.“ — DALAI LAMA

 

„Devenim mai buni atunci când bunătatea ne este pusă la încercare.“ — DESMOND TUTU

Despre Desmond Tutu

DESMOND MPILO TUTU, Arhiepiscop Emerit al Africii de Sud, s-a născut la 7 octombrie 1931 în Klerksdorp, Africa de Sud. A devenit un ilustru lider al luptei pentru dreptate şi reconciliere rasială din ţara sa şi activist împotriva apartheidului. În 1984, a primit Premiul Nobel pentru Pace. În 1994, a fost numit preşedinte al Truth and Reconciliation Commission, în cadrul căreia a creat noi posibilităţi de dezvoltare pentru ţările care au trecut printr-o perioadă de conflicte civile şi de oprimare. Este unul dintre membrii fondatori ai grupului The Elders, un grup de lideri globali care sprijină pacea şi drepturile omului. Trăieşte în Cape Town, Africa de Sud.

Despre Dalai Lama

Sanctitatea Sa Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama („Mare-Lama"), conducătorul spiritual al Tibetului (şi, până în martie 2011, şeful în exil al acestuia), s-a născut la 6 iulie 1935, în Tibet, ca fiu al unei familii de agricultori. La doi ani, a fost recunoscut drept reincarnarea celui de-al XIII-lea Dalai Lama. Şi-a început educaţia monastică la şase ani şi şi-a absolvit studiile la douăzeci şi trei de ani, cu cel mai înalt calificativ. În 1950, după invadarea, în 1949, de către chinezi a Tibetului, a fost chemat să-şi asume puterea politică. În 1954, poartă la Beijing convorbiri de pace cu autorităţile chineze. În 1959, în urma reprimării brutale a răscoalei naţionale tibetane de la Lhasa, Sanctitatea Sa e constrânsă să plece în exil. De atunci, trăieşte în nordul Indiei, la Dharamsala, sediul politic al administraţiei tibetane din exil. În 1959, 1961 şi 1965, la apelul său personal, Adunarea Generală a ONU a adoptat trei rezoluţii în problema Tibetului. În 1963, Sanctitatea Sa a prezentat un proiect de constituţie democratică pentru Tibet (Carta tibetanilor din exil, care consfinţeşte libertatea de exprimare, libertatea credinţei, de întrunire şi de mişcare). În 1992, şi-a făcut cunoscută viziunea privind viitorul Tibet liber. În septembrie 1987, a propus în faţa Congresului Statelor Unite ale Americii un plan de pace pentru Tibet (rămas fără răspuns din partea autorităţilor chineze). În iunie 1988, a prezentat în faţa Parlamentului European propunerea începerii de tratative între chinezi şi tibetani, care să aibă drept scop crearea unei entităţi politice democratice autonome, legate de R. P. Chineză prin politica externă şi cea de apărare comună. Sanctitatea Sa Dalai Lama este un om al păcii. În 1989, a primit, pentru lupta sa nonviolentă de eliberare a Tibetului, Premiul Nobel pentru Pace. A fost, de asemenea, cel dintâi laureat al aceluiaşi premiu pentru grija manifestată faţă de problemele mondiale ale mediului. A făcut călătorii în peste 60 de ţări de pe cele şase continente, s-a întâlnit cu preşedinţii, prim-miniştrii şi capetele încoronate ale marilor naţiuni ale lumii şi a purtat dialoguri cu conducătorii diferitelor religii şi cu mari oameni de ştiinţă. Începând cu 1959, a primit peste optzeci de importante distincţii, premii şi doctorate onorifice, drept recunoaştere a mesajului său de pace, nonviolenţă şi înţelegere interreligioasă. Este autorul a peste şaptezeci de cărţi, printre care: The Art of Happiness, Ethics for the New Millennium, The Art of Happiness at Work, Violence and Compassion: Dialogues on Life Today.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cartea bucuriei
  • Subtitlu: Sanctitatea Sa Dalai Lama și Arhiepiscopul Desmond Tutu în dialog cu Douglas Abrams
  • An apariție: 2019
  • Ediție: I
  • Pagini: 336
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6347-4
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: memorialistică & diaristică, religie
  • Autor: Desmond Tutu, Dalai Lama
  • Traducere: Elena Ciocoiu

Noi apariții

Author Spotlight

Oliver Sacks

pagina autorului

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact