Închide Close

Editura Humanitas

John D. Barrow, Cartea infinitului

Scurtă introducere în nemărginit, etern şi nesfârşit

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ştiinţă

Infinitul e fără îndoială cea mai stranie idee pe care au avut-o vreodată oamenii. De unde provine şi ce ne spune ea despre univers? Poate infinitul exista în realitate? Poţi face un număr infinit de lucruri într-un timp finit? E oare universul infinit? Cum ar fi să trăim într-un univers în care nimic nu e original şi în care tot ce poate fi făcut e într-adevăr făcut şi refăcut la nesfârşit?Acestea sunt câteva din întrebările spre care ne conduce ideea de infinit. De-a lungul istoriei, infinitul a fost un concept periculos – mulţi şi-au pierdut viaţa sau libertatea pentru că au vorbit despre el. Cartea infinitului ne introduce în lumea răspunsurilor stranii date de fizicieni, matematicieni, filozofi şi teologi în încercarea de a „domestici“ o noţiune ce ameninţă judecata noastră sănătoasă.

Despre John D. Barrow

JOHN D. BARROW (1952–2020) a studiat matematică și fizică la Universitatea din Durham și a obținut la Oxford titlul de doctor în astrofizică. Pe lângă activitatea de cercetare – a publicat peste cinci sute de articole de cosmologie, fizică teoretică și matematică –, Barrow a predat la mai multe universități de prestigiu, iar din 1999 a condus la Cambridge proiectul Millennium Mathematics, care urmărea îmbunătățirea predării matematicii și aplicațiilor ei. A scris numeroase cărți de popularizare a științei, între care Originea universului și Cartea infinitului, publicate la Humanitas. În 2015 a primit Premiul Dirac și Medalia de Aur a Institutului Britanic de Fizică, iar în 2016 Medalia de Aur a Societății Regale de Astronomie.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cartea infinitului
  • Subtitlu: Scurtă introducere în nemărginit, etern şi nesfârşit
  • An apariție: 2012
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 292
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3598-3
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: John D. Barrow
  • Traducere: Irinel Caprini

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact