Închide Close

Editura Humanitas

John D. Barrow, Cartea infinitului

Scurtă introducere în nemărginit, etern şi nesfârşit

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ştiinţă

Infinitul e fără îndoială cea mai stranie idee pe care au avut-o vreodată oamenii. De unde provine şi ce ne spune ea despre univers? Poate exista infinitul în realitate? Poţi face un număr infinit de lucruri într-un timp finit? E oare universul infinit? Cum ar fi să trăim într-un univers în care nimic nu e original şi în care tot ce poate fi făcut e într-adevăr făcut şi refăcut la nesfârşit?Acestea sunt câteva din întrebările spre care ne conduce ideea de infinit. De-a lungul istoriei, infinitul a fost un concept periculos — mulţi şi-au pierdut viaţa sau libertatea pentru că au vorbit despre el. Cartea infinitului ne introduce în lumea răspunsurilor stranii date de fizicieni, matematicieni, filozofi şi teologi în încercarea de a „domestici“ o noţiune ce ameninţă judecata noastră sănătoasă.

„Infinitul a bântuit minţile oamenilor timp de mii de ani. El îi provoacă deopotrivă pe teologi şi pe oamenii de ştiinţă să-l înţeleagă, să-l reducă la dimensiuni finite, să afle dacă apare în forme şi mărimi diferite şi să hotărască dacă dorim să-l respingem sau să-l acceptăm în descrierea noastră omenească a universului.“ (John D. BARROW)

Despre John D. Barrow

JOHN D. BARROW (1952–2020) a studiat matematică și fizică la Universitatea din Durham și a obținut la Oxford titlul de doctor în astrofizică. Pe lângă activitatea de cercetare – a publicat peste cinci sute de articole de cosmologie, fizică teoretică și matematică –, Barrow a predat la mai multe universități de prestigiu, iar din 1999 a condus la Cambridge proiectul Millennium Mathematics, care urmărea îmbunătățirea predării matematicii și aplicațiilor ei. A scris numeroase cărți de popularizare a științei, între care Originea universului și Cartea infinitului, publicate la Humanitas. În 2015 a primit Premiul Dirac și Medalia de Aur a Institutului Britanic de Fizică, iar în 2016 Medalia de Aur a Societății Regale de Astronomie.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cartea infinitului
  • Subtitlu: Scurtă introducere în nemărginit, etern şi nesfârşit
  • An apariție: 2015
  • Ediție: a III-a
  • Pagini: 282
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5013-9
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: John D. Barrow
  • Traducere: Irinel Caprini

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact