Închide Close

Editura Humanitas

Adriana Bittel, Cum încărunţeşte o blondă

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Adriana Bittel. Cititoare împătimită şi prozatoare, maestră neegalată a prozei scurte. Pe lângă alte preocupări, cum ar fi crearea unei splendide fototeci, a stabilit cum (şi de ce) încărunţeşte o blondă, a avut întâlniri (tainice) la Paris, unde s-a ascuns sub un nume de cod, a urmărit-o pe Iulia în iulie şi l-a citit pe Cehov (de la anticariat), fără să se sature vreodată de el. De scris, scrie rar, dar bine, adică invers decât se procedează îndeobşte. Tot ce atinge în viaţa cotidiană devine literatură. Povestirile ei au trecut fluierând proba timpului şi n-au încărunţit deloc. (Ioana PÂRVULESCU)

Scrise cu rafinament, forţă analitică, umor şi, pe alocuri, poezie, povestirile Adrianei Bittel vorbesc despre România secolului trecut, dar şi despre dragoste, prietenie, feminitate, vârstele oamenilor şi ale lucrurilor, supravieţuire. Fie că se desfăşoară în Bucureştiul interbelic, în cel al anilor ’50 sau în cel al ultimelor decenii comuniste, poveştile mărunte ale protagoniştilor lor au un aer cât se poate de familiar şi în acelaşi timp par a ascunde mereu un enigmatic ce s-ar fi întâmplat dacă, aspiraţia către o altă condiţie, către o lume mai frumoasă. Iar din colecţia aceasta de chipuri face parte, firesc, şi o prezenţă feminină reprezentantă a autoarei înseşi, discretă, mare iubitoare de cărţi şi observatoare avidă a realităţii.

Despre Adriana Bittel

ADRIANA BITTEL, născută la 31 mai 1946, în Bucureşti, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii române contemporane. A absolvit, în 1970, Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. Din 1972 şi până în 2010 a lucrat în redacţia revistei România literară. De peste 20 de ani publică regulat recenzii în săptămânalul Formula AS. A debutat cu volumul de proză scurtă Lucruri într-un pod albastru (Editura Cartea Românească, 1980). Alte volume publicate: Somnul după naştere (proză scurtă, Editura Cartea Român ească, 1984), Iulia în iulie (proză scurtă, Editura Eminescu, 1986), Fototeca. Temă cu variaţiuni (Editura Cartea Româ nească, 1989), Întâlnire la Paris. Unsprezece povestiri (Editura Compania, 2001, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Premiul ASPRO), Cum încărunţeşte o blondă. Povestiri din secolul trecut (Editura Compania, 2006) – ultimele două reunite în volumul Cum încărunţeşte o blondă. Povestiri (Editura Humanitas, 2015). Este prezentă în antologiile Generaţia '80 în proza scurtă (alcătuită de Gheorghe Crăciun şi Viorel Marineasa, Editura Paralela 45, 1998) şi Romanian Fiction of the '80s and '90s (îngrijită de Alexandru Vlad, Editura Paralela 45, 1999), precum şi cu texte traduse în antologii din SUA, Austria, Germania, Italia, Suedia. A participat la volumele colective Cartea cu bunici (Editura Humanitas, 2007), Tovarăşe de drum (Editura Polirom, 2008), Poveşti de dragoste la prima vedere (Editura Humani- tas, 2008), Intelectuali la cratiţă (Editura Humanitas, 2012) şi Casele vieţilor noastre (Editura Humanitas, 2014).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Cum încărunţeşte o blondă
  • An apariție: 2015
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-4964-5-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Adriana Bittel

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact