Închide Close
Despre minciuna

Editura Humanitas

Gabriel Liiceanu, Despre minciuna

Din categoriile eseistică

În colecția Seria de autor Gabriel Liiceanu

"Mi-am propus sa va vorbesc despre minciuna, ceea ce inseamna despre un lucru pur omenesc: numai omul poate minti, pentru ca numai omul are parte de un 'lucru' care poate sa exprime si care, exprimand, se poate misca in doua directii total opuse: adevarul si falsul intentionat. Acest 'lucru' este limba. Faptul ca limba, incaputa pe mana utilizatorului uman, poate sa spuna nu doar ce este, ci si ceea ce nu este, deci faptul ca un cuvant poate sa spuna nu numai adevarul, ci si sa minta, explica de ce povestea omului este, in esenta ei, o inlantuire de dezastre. 'Poporul roman, spune Cioran intr-o scrisoare catre fratele sau, nu e la nivelul limbii pe care o vorbeste.' Dar omul insusi ca specie nu e la nivelul limbii de care se foloseste. Intreaga istorie a acestei specii este expresia unei fraude lingvistice." (Gabriel Liiceanu)

Despre Gabriel Liiceanu

GABRIEL LIICEANU este filozof, eseist şi scriitor, personalitate civică şi academică. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80, mijlocind întâlnirea cititorilor cu modelul cultural construit de Noica. Apel către lichele, Tragicul, Cearta cu filozofia, Despre limită, Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, Uşa interzisă, Declaraţie de iubire, Scrisori către fiul meu, Întâlnire cu un necunoscut, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Isus al meu, Impudoare, Despre destin (împreună cu Andrei Pleşu), Ce gândește Dumnezeu?, Exitus, Înapoi la argument (împreună cu Horia-Roman Patapievici), Scrisoare către Dorothea, Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală (dialoguri cu Mario Vargas Llosa), „Am inventat Păltinișul!“ (împreună cu Constantin Noica și Andrei Pleșu) sunt o parte dintre volumele publicate de-a lungul timpului la Humanitas.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Despre minciuna
  • An apariție: 2007
  • Ediție: editia a II-a
  • Pagini: 98
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1328-8
  • Colecție: Seria de autor Gabriel Liiceanu
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Gabriel Liiceanu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact