Închide Close

Editura Humanitas

Jacques Duquesne, Diavolul

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

În miezul cel mai fierbinte al religiilor se află dintotdeauna o întrebare stăruitoare: dacă există un Dumnezeu bun şi atotputernic, cum se face că există răul pe lume? Întrebare dificilă, la care toate civilizaţiile s-au străduit să dea un răspuns. Cele mai multe postulează existenţa unui „prinţ al tenebrelor“, numit „Satana“, „geniu al răului“, „cel Viclean“ (ori, pe meleagurile noastre, ,„Nefârtate“ sau chiar „Aghiuţă“, după cum e privit mai grav sau mai glumeţ). Într-un cuvânt, cauza răului ar fi de căutat într-un personaj ubicuu şi cu nenumărate chipuri: Diavolul. El apare în nenumărate fresce şi picturi până către sfârşitul Renaşterii şi chiar după aceea; după cum apare în multe opere literare, cea mai celebră fiind Faust al lui Goethe, iar mai către zilele noastre chiar şi în filme. Apare însă mult mai des decât ne-am aştepta în minţile oamenilor, care mai cred în el chiar şi azi, într-o vreme ce stă sub semnul ştiinţei. Jacques Duquesne, autor al bestsellerului Isus, retrasează aici istoria, puţin cunoscută astăzi, a acestui personaj şi o face cu pătrundere şi inteligenţă, cu obiectivitate şi, nu de puţine ori, cu umor.

Despre Jacques Duquesne

JACQUES DUQUESNE s-a născut în 1930 la Dunkerque (Normandia), într-o familie modestă, dar cu solide tradiţii de educaţie religioasă. La 17 ani pleacă la Paris pentru a-şi face studiile universitare (ştiinţe politice şi drept). Activitate intensă în organizaţii catolice de tineret, secretar general la „Association catholique de la jeunesse française“. În 1957 îşi începe strălucita carieră de ziarist: ca reporter al jurnalului La Croix, denunţă, nu fără riscuri majore, tortura practicată de armata franceză în Algeria; 1964 – director delegat la Panorama chrétien; colaborează la Europe 1 şi la L'Express, al cărui redactor-şef adjunct devine; 1974 – cofondator, împreună cu un grup de ziarişti demisionari de la L'Express, al publicaţiei catolice Le Point; director al acesteia în 1985. Autor de eseuri (Les Catholiques français sous l'Occupation, La Gauche du Christ), biografii (Jean Bart, Sfântul Eligiu) şi romane (Maria Vandamme, Alice Van Meulen, Catherine Courage, Laura C. , vândute în peste un milion de exemplare). Cel mai mare succes al său este biografia Isus, apărută în toamna lui 1994, la Flammarion.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Diavolul
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-4474-9-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Jacques Duquesne
  • Traducere: Emanoil Marcu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact