Închide Close

Editura Humanitas

Ioana Bâldea Constantinescu, Dincolo de portocali

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Un tânăr scriitor, personaj-cheie și maestru de ceremonii retras din propriu-i spectacol, se hotărăște să dispară pentru o vreme și lasă astfel în urmă un enigmatic manuscris, ajuns, deloc întâmplător, în posesia fratelui său. Pornind pe firul fragil al recuperării acestei absențe, Ioana Bâldea Constantinescu reușește în Dincolo de portocali un excelent roman de debut în care, din timpuri și spații diferite, din memorie sau din imaginație, fiecare personaj, fiecare întâmplare, fiecare detaliu devin indicii esențiale pentru regăsirea fratelui pierdut: o poveste de dragoste a zilelor noastre, iubirea imposibilă dintre o prințesă creștină și un cuceritor maur în decorul Seviliei de secol VIII, o miss Havisham reinventată, aventurile unui țar pasionat de gastronomie și plecat în lume pe un vapor-restaurant, peisaje exotice, combinații rafinate de gusturi și arome. Și, ascunsă bine printre paginile cărții, o grădină cu nouă rânduri de portocali, sfidând granița dintre realitate și ficțiune, numai bună pentru ca, la rându-i, cititorul să se ascundă în ea.

Despre Ioana Bâldea Constantinescu

IOANA BÂLDEA CONSTANTINESCU s-a născut în 1979 în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, specializarea engleză–spaniolă, şi are un masterat în studii culturale americane la aceeaşi facultate. Din 2001 până în prezent, lucrează ca jurnalist în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune: este moderator, producător, coordonator de line cu interese în zona de documentar, feature, sound art, sound environment. Dintre emisiunile produse sau moderate: StoryMania, 5th Avenue, Oraşul vorbeşte, Espresso. A realizat interviuri cu David Lodge, Jonathan Safran Foer, Nicole Krauss, Sarah Dunant, Alain de Botton, Joanna Kavenna, Prinţul William Lobkowicz, Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Roxana Davidescu, Ana Wagner. Expune, de asemenea, instalaţii audio: Sycorax (obiect virtual în cadrul proiectului de artă contempor ană Contemporary Nightmares, iulie 2010), I Wear My Ego On My Face (la Târgul de bijuterie contemporană, Sala Dalles, noiembrie 2012), Oraşul cu cercel de perlă (la Târgul de bijuterie contemporană, Sala Dalles, noiembrie 2013). Colaborează cu articole, recenzii, cronici de călătorie, interviuri pentru Liternet.ro, Esquire, Harper's Bazaar, Elle, The One, Cosmopolitan.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Dincolo de portocali
  • An apariție: 2015
  • Ediție: I
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-4791-7-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Ioana Bâldea Constantinescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact