Închide Close

Editura Humanitas

Anca Manolescu, Modelul Antim, modelul Păltiniș

Cercuri de studiu și prietenie spirituală

Din categoriile eseistică

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Titlul acestei cărți poate fi înșelător. Cititorul ar putea crede că are dinainte o lucrare de pură istorie culturală, o culegere de documente și analize, menite să devină un omagiu pios, comemorativ, adus unor grupuri de intelectuali care, în vremuri neprielnice, au încercat să-și păstreze chipul și să-și urmeze vocația. În realitate, e vorba de o reconstrucție erudită, dar intens simpatetică, a unui «model» de viață spirituală atemporal. E vorba despre modul în care se nasc întâlnirile purtătoare de destin, despre farmecul – și rigorile – drumului tatonant spre cunoaștere, despre comuniune, împreună-căutare, dramă lumească și speranță. E vorba despre efortul oamenilor de a se situa, de «a-și găsi locul» și despre «instituționalizarea» – dincolo de instituții – a formării intelectuale.În ce mă privește, am aflat neașteptat de multe lucruri despre împrejurări pe care credeam că le știu dinăuntru. Anca Manolescu le știe însă mai bine. Într-un anumit sens, ea este mai intim legată de modelele pe care le invocă decât chiar unii dintre reprezentanții lor.“ (Andrei PLEȘU)

„E oare nepotrivit ca intelectualul să se comporte în credinţă ca intelectual? E inutil să-şi păstreze în acest domeniu chipul specific sau măcar ideal? Pofta de a înţelege, disciplina şi elanul gândului nu-şi găsesc locul în religie? În epocile premoderne, întrebarea ar fi fost întrucâtva caraghioasă. De la autori creştini timpurii până la monahismul medieval, nu a fost oare înfăţişată credinţa drept «filozofie» în sensul antic al termenului, drept «adevărata filozofie»: formare a sinelui întemeiată pe revelaţie, urmare a Logosului pe calea cunoaşterii lui Dumnezeu?Calea filozofiei, în rostul ei prim, şi calea cunoaşterii religioase nu sunt divergente. Ca stil de viaţă şi de convivialitate, între cercul filozofic şi grupul de studiu creştin, asemănările, nu deosebirile par să precumpănească. Modelul Antim şi modelul Păltiniş ne-o reamintesc.“ (Anca MANOLESCU)

Despre Anca Manolescu

ANCA MANOLESCU (n. 1953, Bucureşti) este doctor în filozofie al Universităţii din Bucureşti. A fost cercetător la Muzeul Ţăranului Român (1990–2002). Domenii de interes: antropologie religioasă, studiul comparat al religiilor. În prezent este cercetător şi editor al Arhivei André Scrima de la Colegiul Noua Europă, Institutul de Studii Avansate, din Bucureşti. A publicat articole şi comunicări în volume colective şi reviste ştiinţifice (în România, Franţa, Italia, Liban, Spania) şi în reviste de cultură (Dilema şi Dilema veche, Secolul XX şi Secolul XXI, România literară, 22, Idei în dialog). Traduceri din Simone Weil şi André Scrima.Cărţi: „Locul călătorului“. Simbolica spaţiului în Răsăritul creştin(Paideia, Bucureşti, 2002), Europa şi întâlnirea religiilor. Despre pluralismul religios contemporan (Polirom, Iaşi, 2005), Jurnal de inactualităţi (Paideia, Bucureşti, 2006), Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Har mattan, Paris, 2010), Stilul religiei în modernitatea târzie (Polirom, Iaşi, 2011).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Modelul Antim, modelul Păltiniș
  • Subtitlu: Cercuri de studiu și prietenie spirituală
  • An apariție: 2015
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-4934-8-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Anca Manolescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact