Închide Close

Editura Humanitas

Mark Galeotti, O scurtă istorie a Rusiei

De la cneazul Rurik la Vladimir Putin

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

Traducere și note de Lia Decei

 

Rusia este o țară cu un viitor sigur; doar trecutul ei este imprevizibil. — Proverb sovietic

 

„Rusia este o țară fără granițe naturale, nu are un singur neam sau popor, nici o adevărată identitate centrală. Dimensiunile sale sunt uluitoare – se întinde pe 11 fusuri orare, de la regiunea europeană Kaliningrad până la Strâmtoarea Bering, aflată la doar 82 de kilometri de Alaska. Dacă ne mai gândim și că multe dintre regiunile sale sunt greu accesibile, iar populația este izolată, toate acestea ne ajută să explicăm de ce menținerea controlului central a fost o adevărată provocare și de ce pierderea acestui control asupra țării i-a obsedat pe conducătorii ei. Am întâlnit odată un ofițer KGB (în rezervă) care mi-a spus așa: «Am crezut întotdeauna că e vorba despre totul sau nimic: fie ținem țara cu pumn de fier, fie se va destrăma». Presupun că predecesorii lui, de la ofițerii țariști la primii cneji medievali, aveau cam aceleași îngrijorări – iar demnitarii lui Putin, cu toate progresele comunicațiilor moderne, le au cu siguranță în ziua de azi.“ — MARK GALEOTTI

 

„O sinteză accesibilă și edificatoare despre devenirea modernă a Rusiei.“ — Publishers Weekly

 

„O lucrare extraordinară..., foarte pătrunzătoare și care îi deschide cititorului curiozitatea.“  — Diplomatic Courier

Despre Mark Galeotti

MARK GALEOTTI (n. 1965) este expert în istoria modernă, politica și securitatea Rusiei. Autor prolific, printre cele mai recente cărți ale sale se numără: A Short History of Russia (2021; ed. rom.: O scurtă istorie a Rusiei, Humanitas, 2021), Armies of the Russian-Ukrainian War (2019), We Need to Talk About Putin (2019; ed. rom.: Hai să vorbim despre Putin!, Humanitas, 2021), Russian Political Warfare: Moving Beyond the Hybrid (2019), Kulikovo 1380: The Battle that Made Russia (2019), The Vory: Russia’s Super Mafia (2018), The Modern Russian Army, 1992–2016 (2017). De asemenea, semnează articole cu regularitate pentru Moscow Times, Raam op Rusland, Business New Europe și numeroase alte publicații. Scrie și pe propriul blog, In Moscow’s Shadows. Este profesor onorific la University College London și director general la Mayak Intelligence, o firmă de consultanță și cercetare specializată în relațiile cu Rusia. Este bursier al Institutului de Relații Internaționale de la Praga și al Royal United Services Institute de la Londra. A predat istorie la Robinson College, Cambridge, și are un doctorat în științe politice la London School of Economics. A fost șeful Departamentului de istorie de la Universitatea Keele, profesor de afaceri internaționale la Universitatea din New York, profesor invitat la Universitatea Rutgers (Newark), la Universitatea Carolină din Praga și la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse (Moscova). A consiliat mai multe instituții, printre care Comitetul pentru Afaceri Externe al Camerei Comunelor (Marea Britanie), Adunarea Parlamentară a NATO, Interpolul și Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: O scurtă istorie a Rusiei
  • Subtitlu: De la cneazul Rurik la Vladimir Putin
  • An apariție: 2022
  • Ediție: a III-a
  • Pagini: 188
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7698-6
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Mark Galeotti
  • Traducere: Lia Decei

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact