Închide Close
Prietenul şi alte eseuri

Editura Humanitas

Giorgio Agamben, Prietenul şi alte eseuri

Trei fulgerătoare incursiuni în universul unor concepte fundamentale

Din categoriile eseistică

În colecția

În cele trei scurte eseuri reunite în acest volum, Giorgio Agamben realizează tot atâtea fulgerătoare incursiuni în universul unor concepte fundamentale pentru lumea de azi. În demonstraţii strânse, de o extremă densitate, cu ocoluri prin istoria gândirii occidentale de la Aristotel la Hegel, Heidegger sau Foucault, filozoful italian arată că firescul esenţial al gândurilor şi faptelor noastre se sprijină pe o tradiţie multiseculară, mereu pusă în cauză, mereu reinterpretată, dar mereu prezentă în fundal – iar nefirescul lor, ameninţând câteodată să ia forme monstruoase, pe ignorarea sau pe uitarea ei. Întoarcerea către trecut, căutarea propriilor rădăcini, pare să spună Agamben, este cea mai urgentă acţiune pe care trebuie s-o întreprindă omul modern căzut sub semnul pierderii înţelesurilor.

Despre Giorgio Agamben

GIORGIO AGAMBEN (n. 1942) este unul dintre cei mai importanţi filozofi italieni contemporani. A urmat studii de drept la Roma, încheiate cu un doctorat despre gândirea politică a lui Simone Weil. În perioada studenției, printre prietenii săi s-au numărat personalități precum Elsa Morante, Alberto Moravia, Ingeborg Bachmann și regizorul Pier Paolo Pasolini. În filmul acestuia, Prima Evanghelie – Matei (1964), Agamben a interpretat rolul apostolului Filip. Mai târziu, între 1966 și 1968, a participat la seminarele despre Heraclit şi Hegel ţinute de Martin Heidegger, care a exercitat, alături de Walter Benjamin, o influenţă hotărâ toare asupra gândirii sale. Agamben a editat de altfel, între 1978 și 1986, edițiile italiene din scrierile lui Benjamin, descoperind cu această ocazie manuscrise ale sale considerate până atunci pierdute. A predat la numeroase universităţi europene şi americane, iar actualmente predă la Institutul Universitar de Arhitectură din Veneţia şi la Collège International de Philosophie din Paris. Domeniile sale de predilecţie sunt estetica şi filozofia politică, în care se înscriu majoritatea studiilor şi eseurilor sale. Din scrierile sale, la Editura Humanitas au mai apărut volumele: Prietenul şi alte eseuri (2012), Nuditatea (2015), Stanţe: Cuvântul și fantasma în cultura occidentală (2015), Deschisul: Omul și animalul (2016).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Prietenul şi alte eseuri
  • Subtitlu: Trei fulgerătoare incursiuni în universul unor concepte fundamentale
  • An apariție: 2012
  • Ediție: I
  • Pagini: 72
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-3006-3
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Giorgio Agamben
  • Traducere: Vlad Russo

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact