Închide Close

Editura Humanitas

Keith Hitchins, România. 1866–1947

Din categoriile istorie

În colecția Istorie

Traducere de George Potra și Delia Răzdolescu

„Acest important volum din seria «Oxford History of Modern Europe» este o lectură obligatorie pentru specialiştii şi studenţii preocupaţi de istoria României şi a Europei de Est, dar şi pentru publicul larg. Nici o altă lucrare nu acoperă domeniul cu o asemenea competenţă, limpezime şi cuprindere intelectuală. Orice specialist în istoria modernă a României va trebui să pornească de acum încolo de la viziunea lui Hitchins.“ (The Historian)

Lipsa cărţilor de istorie adevărată a României, mai exact a cărţilor în care adevărul istoric să nu fi fost ocolit sau distorsionat pentru a se conforma ideologiei comuniste, a făcut ca substanţialul volum al lui Keith Hitchins despre afirmarea naţiunii române moderne să fie foarte bine primit de publicul românesc încă din 1997, cînd a apărut prima ediţie în limba română. De atunci, România. 1866–1947 a devenit o lucrare clasică. Studiul lui Keith Hitchins le oferă românilor o perspectivă exterioară în sensul bun al cuvîntului – adică nepărtinitoare, realistă şi integrativă – asupra istoriei lor naţionale. În ochii specialistului american, constituirea României moderne este un proces clasic, urmînd îndeaproape etapele de formare ale tuturor celorlalte state naţionale din Europa. Hitchins prezintă cronologic acest proces, prin evenimentele sale politice capitale: Independenţa, domnia regelui Carol, Primul Război Mondial, România Mare, al Doilea Război Mondial. Tendinţele generale în evoluţia economică şi socială, ca şi modificările percepţiei de sine a românilor sunt analizate în afara strictelor departajări cronologice de mai sus. Ultimul capitol al cărţii tratează scurta perioadă august 1944–1947, în care, sub puterea comunistă, statul român modern a fost pur şi simplu dezintegrat.

Despre Keith Hitchins

KEITH HITCHINS (1931–2020) a fost profesor de istorie la University of Illinois, cu specialitatea România şi Europa de Sud-Est. A întreprins, după 1960, numeroase călătorii documentare în România pentru a strînge materialele necesare redactării unor volume precum The Rumanian National Movement in Transylvania, 1780–1849 (Harvard University Press, 1969), Orthodoxy and Nationality: Andreiu Şaguna and the Rumanians of Transylvania, 1846–1873 (Harvard University Press, 1977; ediţia în limba română: Ortodoxie şi naţionalitate, Editura Univers Enciclopedic, 1995) şi A Nation Discovered: Romanian Intellectuals in Transylvania and the Idea of Nation, 1700–1848 (Editura Enciclopedică, 1999) şi A Nation Affirmed: The Romanian National Movement in Transylvania, 1860–1914 (Editura Enciclopedică, 1999; ediţia în limba română: Afirmarea naţiunii: Mişcarea naţională românească din Transilvania, 1860–1914, Editura Enciclopedică, 2000). A mai scris şi o istorie a României moderne în două volume: The Romanians, 1774–1866 (Oxford University Press, 1996; ediţia în limba română: Românii, 1774–1866, Editura Humanitas, 1998, 2004, 2013), Rumania, 1866–1947 (Oxford University Press, 1994; ediţia în limba română: România, 1866–1947, Editura Humanitas, 1996, 1998, 2004, 2013). Cele mai recente volume publicate sunt: Ion Brătianu: Romania. The Peace Conferences of 1919–23 (Haus Publishing, 2011) şi A Concise History of Romania (Cambridge University Press, 2013). A fost membru de onoare al Academiei Române (din 1991) şi doctor honoris causa al universităţilor din Cluj (1991), Sibiu (1993), Alba Iulia (2001), Târgu Mureş (2005), Timişoara (2008) şi Iaşi (2008).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: România. 1866–1947
  • An apariție: 2017
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 664
  • Format: 16x23 cm
  • ISBN: 978-973-50-5580-6
  • Colecție: Istorie
  • Domeniu: istorie
  • Autor: Keith Hitchins
  • Traducere: Răzdolescu Delia, Potra George

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact