Închide Close

Editura Humanitas

Elizabeth Gilbert, Semnătura tuturor lucrurilor

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Botanica, explorarea lumii şi dorinţa: acestea sunt temele în jurul cărora şi-a construit Elizabeth Gilbert ultima carte (2013) – un mare roman despre un mare secol, al nouăsprezecelea.Extraordinara sa eroină, Alma Whittaker, născută la Philadelphia la începutul anului 1800, studiază plantele, cu precădere muşchiul, şi ajunge astfel să descifreze, independent de Darwin, misterele evoluţiei în lumea naturală. Dacă Alma e prototipul omului de ştiinţă riguros şi lucid, Ambrose, bărbatul de care se îndrăgosteşte, este artistul utopic care crede, asemenea misticului german din secolul al şaisprezecelea Jakob Bӧhme, că Dumnezeu şi-ar fi lăsat, spre binele oamenilor, semnătura, amprenta, marca, în alcătuirea fiecărei plante de pe pământ, astfel că întreaga lume naturală e un cod divin purtând dovada iubirii Creatorului.Acţiunea romanului, scris într-un ritm alert, pe măsura pasionantelor peripeţii ale trupului şi minţii pe care le înfăţişează, şi populat cu personaje ieşite din comun – aventurieri, misionari, astronomi, căpitani de corabie, genii, nebuni –, se petrece, rând pe rând, la Londra, în Peru, la Philadelphia, în Tahiti şi la Amsterdam.

„Cred că suntem cu toţii trecători... Cred că suntem pe jumătate orbi şi plini de greşeli. Cred că înţelegem foarte puţin, iar din ce înţelegem mare parte e greşit. Cred că nu putem supravieţui vieţii – asta, cel puţin, e evident! –, dar, dacă avem noroc, îi putem rezista foarte mult timp. ...Niciodată n-am simţit nevoia să inventez o lume dincolo de aceasta, fiindcă lumea aceasta mi s-a părut dintotdeauna îndeajuns de mare şi de frumoasă pentru mine... Eu n-am vrut altceva decât să cunosc lumea aceasta. Acum, când mă apropii de sfârşit, pot spune că o cunosc mult mai bine decât atunci când am sosit în ea. Mai mult, fărâma mea de cunoaştere s-a adăugat restului de cunoaştere acumulată de-a lungul istoriei – s-a adăugat, cum s-ar zice, marii biblioteci. Nu e puţin lucru... Oricine poate spune asta a trăit o viaţă norocoasă.“ (Alma Whittaker, eroina lui Elizabeth Gilbert)

Despre Elizabeth Gilbert

ELIZABETH GILBERT (n. 1969 în Waterbury, Connecticut; studii de științe politice la New York University) a devenit celebră odată cu apariția volumului autobiografic Mănâncă, roagă-te, iubește (2006), megabestseller internațional (peste 15 milioane de exemplare vândute în toată lumea, tradusă în 46 de limbii), apărut în românește la Humanitas în 2008 și ecranizat în 2010, cu Julia Roberts și Javier Bardem în rolurile principale. Volumul de povestiri Pelerinii (1997; Premiul Pushcart și nominalizare pentru Pen/Hemingway Award în 1998), apărut și el în românește (Humanitas, 2010), reprezintă debutul ei literar. Au urmat romanul Stern Men (2000; Războiul homarilor, Humanitas, 2011), volumul non-fiction Ultimul bărbat american (2002; Humanitas, 2009), finalist în competiția pentru două premii importante – National Book Award și National Book Critics Award –, volumul autobiografic deja menționat și continuarea lui, Și am spus da, cu titlul original Committed. A Skeptic Makes Peace wițh Marriage, devenită curând bestseller în Statele Unite. A publicat două romane, Războiul homarilor și Semnătura tuturor lucrurilor, nominalizate la Baileys Women’s Prize for Fiction și finaliste la Wellcome Book Prize. A fost colaboratoare la diverse publicații, printre care ediția americană a revistei GQ, articolele ei primind două nominalizări pentru National Magazine Award. Un articol din 1997, „The Muse of the Coyote Ugly Saloon“, bazat pe experiența autoarei ca angajată într-un bar newyorkez, a stat la baza filmului Coyote Ugly. În 2008, revista Time a inclus-o în topul celor mai influenți 100 de oameni din lume. În prezent, trăiește în New Jersey. | www.elizabethgilbert.com

Fotografia autoarei © Deborah Lopez

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Semnătura tuturor lucrurilor
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-4484-8-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Elizabeth Gilbert
  • Traducere: Anca Bărbulescu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact