Închide Close
Sensuri metafizice ale crucii

Editura Humanitas

Anca Manolescu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Sensuri metafizice ale crucii

Din categoriile filozofie, religie

În colecția în afara colecţiilor

In ianuarie 2002, am simtit nevoia sa recuperam o experienta de tinerete: sa ne intalnim cu regularitate in jurul unui text... Cu gandul la dezbaterea noastra de o viata, am propus o carte a lui Rene Guénon. El se ocupa, din unghi "traditional", de problematica religiei, dar o facea cu instrumentarul intelectului, situandu-se, de fapt, intr-o perspectiva "metafizica". Esoterismul guenonian n-are stilul mistagogiilor nebuloase; sibilinicul e ambalat in geometrii carteziene. Mi s-a parut, deci, o "nada" convenabila, iar Gabriel a acceptat prompt -- pentru a cata oara? -- provocarea mea. L-am invitat pe Horia Patapievici sa ni se alature. Din punctul meu de vedere, el era un mediator ideal, caci imbina apetenta pentru sacru cu o minte antrenata in atelierele stiintelor exacte. In sfirsit, grupului astfel constituit i s-a adaugat Anca Manolescu. (Andrei Plesu)

Despre Anca Manolescu

ANCA MANOLESCU (n. 1953, Bucureşti) este doctor în filozofie al Universităţii din Bucureşti. A fost cercetător la Muzeul Ţăranului Român (1990–2002). Domenii de interes: antropologie religioasă, studiul comparat al religiilor. În prezent este cercetător şi editor al Arhivei André Scrima de la Colegiul Noua Europă, Institutul de Studii Avansate, din Bucureşti. A publicat articole şi comunicări în volume colective şi reviste ştiinţifice (în România, Franţa, Italia, Liban, Spania) şi în reviste de cultură (Dilema şi Dilema veche, Secolul XX şi Secolul XXI, România literară, 22, Idei în dialog). Traduceri din Simone Weil şi André Scrima.Cărţi: „Locul călătorului“. Simbolica spaţiului în Răsăritul creştin(Paideia, Bucureşti, 2002), Europa şi întâlnirea religiilor. Despre pluralismul religios contemporan (Polirom, Iaşi, 2005), Jurnal de inactualităţi (Paideia, Bucureşti, 2006), Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Har mattan, Paris, 2010), Stilul religiei în modernitatea târzie (Polirom, Iaşi, 2011).

Despre Andrei Pleșu

ANDREI PLEȘU s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filozofie a religiilor, Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991–1997). Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur. Scrieri: Călătorie în lumea formelor, Meridiane, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, 1980; Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; Ochiul şi lucrurile, Meridiane, 1986; Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, Cartea Românească, 1988; Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); Limba păsărilor, Humanitas, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996; Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin–New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); Obscenitatea publică, Humanitas, 2004; Comèdii la Porţile Orientului, Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, 2006; Note, stări, zile, Humanitas, 2010; Despre frumuseţea uitată a vieţii, Humanitas, 2011; Faţă către faţă, Humanitas, 2011; Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012; Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, Humanitas, 2013; O idee care ne suceşte minţile (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; Dialoguri de duminică (în colaborare cu Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2015); Nelinişti vechi şi noi, Humanitas, 2016; Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017; Pe mâna cui suntem?, Humanitas, 2018; Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (coautor Gabriel Liiceanu), Humanitas, 2020; Capodopere în dialog, Humanitas, 2023; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.

Despre Horia-Roman Patapievici

HORIA-ROMAN PATAPIEVICI – născut la 18 martie 1957 (Bucureşti). Studii de fizică (1977–1981; diplomă de specializare 1982), cercetător ştiinţific (1986–1994), asistent universitar (1990–1994), director de studii (1994–1996), membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS, 2000–2005), preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR, 2005–2012). Preşedinte Artmark (din 2015). Cercetător privat în istoria ideilor. Scriitor. Realizator TV. Director al revistei IDIdei în Dialog (2004–2009). A susţinut cursuri de istoria ştiinţei şi de istoria ideilor (Universitatea Bucureşti). Membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS); al Uniunii Scriitorilor din România (USR); al PEN Club. Membru fondator al Societăţii Academice Române (SAR) şi al Grupului de Cercetare a Fundamentelor Modernităţii Europene (Universitatea Bucureşti şi New Europe College). Membru de onoare al Institutului Ludwig von Mises – România. Debut în presă – 1992 (Contrapunct). Colaborări la 22, LA&I, Dilema, Orizont, Vatra, Secolul 20. Rubrici permanente la 22(1993–2003), LA&I (2003–2004) şi Dilema Veche (2004–2005), IDIdei în Dialog (2004–2009). Editorialist la Evenimentul Zilei (2006–2010). Cărţi publicate: Cerul văzut prin lentilă, Nemira, 1995 (Premiul pentru eseu al Editurii Nemira, 1993; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, 1995); Polirom, 2002. Zbor în bătaia săgeţii, Humanitas, 1995; traducere în engleză: Flying against the Arrow, CEU Press, 2002. Politice, Humanitas, 1996. Nézz vissza haraggal. A románokról – roman szemmel (Az előszót Konrád Göyrgy írta), Pont/Kiadó, Budapest, 1997. Omul recent, Humanitas, 2001 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu; Premiul revistei Cuvântul; Premiul AER pentru eseu); traducere în spaniolă: El Hombre reciente, Áltera, Madrid, 2005. Ochii Beatricei, Humanitas, 2004 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu); traducere în italiană: Gli occhi di Beatrice. Com’era davvero il mondo di Dante?, Bruno Mondadori, Milano, 2006; traducere în spaniolă: Los ojos de Beatriz. ¿Cómo era realmente el mundo de Dante?, Siruela, Madrid, 2007. Discernământul modernităţii, Humanitas, 2004; Despre idei şi blocaje, Humanitas, 2007 (cu o nouă prefaţă, reluat cu titlul De ce nu avem o piaţă a ideilor, Humanitas, 2013); Ultimul Culianu, Humanitas, 2010; O idee care ne sucește mințile (în colaborare), Humanitas, 2014; Partea nevăzută decide totul (Humanitas, 2015), Două eseuri despre paradis și o încheiere (Humanitas, 2015). Traduceri (în colaborare): David Bohm, Plenitudinea lumii şi ordinea ei / The Wholeness and the Implicate Order, Humanitas, 1995. Emisiuni TV realizate: Idei în libertate, pentru TVR Cultural, 2002–2005 (Premiul Consiliului Naţional al Audiovizualului, CNA, pentru cea mai bună emisiune culturală a anului 2003; Marele Premiu al Asociaţiei profesioniştilor de televiziune, APTR, 2004); Înapoi la argument, pentru TVR Cultural, 2006–2012.

Despre Gabriel Liiceanu

GABRIEL LIICEANU este filozof, eseist şi scriitor, personalitate civică şi academică. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80, mijlocind întâlnirea cititorilor cu modelul cultural construit de Noica. Apel către lichele, Tragicul, Cearta cu filozofia, Despre limită, Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, Uşa interzisă, Declaraţie de iubire, Scrisori către fiul meu, Întâlnire cu un necunoscut, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Isus al meu, Impudoare, Despre destin (împreună cu Andrei Pleşu), Ce gândește Dumnezeu?, Exitus, Înapoi la argument (împreună cu Horia-Roman Patapievici), Scrisoare către Dorothea, Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală (dialoguri cu Mario Vargas Llosa), „Am inventat Păltinișul!“ (împreună cu Constantin Noica și Andrei Pleșu) sunt o parte dintre volumele publicate de-a lungul timpului la Humanitas.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Sensuri metafizice ale crucii
  • An apariție: 2007
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 264
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1891-7
  • ISBN-10: 978-973-50-1891-7
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: filozofie, religie
  • Autor: Anca Manolescu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact