Închide Close

Editura Humanitas

Eugène Ionesco, Teatru III

Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul

Din categoriile dramaturgie

În colecția Ebook

EBOOK - EPUB / PDF

Traducere de Vlad Russo și Vlad Zografi

„Mi-am intitulat comediile «antipiese», «drame comice», iar dramele mele – «pseudodrame» sau «farse tragice», căci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednică de luat în râs. Pentru spiritul critic modern, nimic nu poate fi luat pe de-a-ntregul în serios, nimic pe de-a-ntregul în râs. Am încercat, în Victimele datoriei, să înec comicul în tragic.Amedeu e, înainte de toate, drama cuplului. O dramă realistă, dar tratată cu mijloace neobișnuite, cu elemente insolite, precum acest personaj monstruos care, aflat între două personaje, e întruchiparea unui duh neînduplecat: neputința lor de a iubi provoacă, fără îndoială, un soi de pasivitate latentă.Tabloul ar putea fi o poveste cu zâne și cu bătrâne vrăjitoare. Poate fi o ilustrare a miracolelor științei medicale (succese ale tratamentelor de întinerire, de grefe, implantări de organe și membre care lipsesc etc.) și ale chirurgiei estetice. Dacă e altceva, spectatorii își vor da seama. Comicul nu e bun decât dacă e îngroșat; trag nădejde că e așa. Și comicul nu e comic decât dacă e puțin înspăimântător. Al meu este oare așa?“ (Eugène IONESCO)

Despre Eugène Ionesco

EUGÈNE IONESCO (1909-1994) s-a născut la Slatina, şi-a petrecut copilăria în Franţa, pentru a reveni în 1924 în România, unde a urmat studiile liceale şi universitare. Debutează cu poezii în revista Bilete de papagal. Volumul de critică literară Nu (1934), premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu, contrariază prin ludicul şi nonşalanţa cu care tratează valorile bine stabilite ale literaturii române. În 1938 pleacă la Paris ca bursier. După război, se impune în teatrul de avangardă francez şi e recunoscut apoi în lumea întreagă drept unul dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX.

SCRIERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ: Elegii pentru fiinţe mici (versuri, 1931), Nu (critică literară, 1934), Englezeşte fără profesor (piesă de teatru, 1943), Război cu toată lumea (publicistică, 1992).

SCRIERI ÎN LIMBA FRANCEZĂ: TEATRU: La Cantatrice chauve, La Leçon, Les Salutations, Jacques ou la Soumission, L'Avenir est dans les oeufs, Les Chaises, Le Maître, Le Salon de l'automobile, Victimes du devoir, La Jeune Fille à marier, Amédée ou Comment s'en débarrasser, Le Nouveau Locataire, Scène à quatre, Le Tableau, L'Impromptu de l'Alma, Tueur sans gages, Rhinocéros, Délire à deux, Le Piéton de l'air, Le roi se meurt, La Soif et la Faim, La Lacune, Exercices de conversation et de diction françaises pour étudiants Américains, Jeux de massacre, Macbett, Ce formidable bordel! , L'Homme aux valises, Voyages chez les morts, La Nièce-Épouse, Le Vicomte, Le Rhume onirique, Les connaissez-vouz? , Maximilien Kolbe. PROZĂ: La Photo du Colonel (nuvele, 1962), Le Solitaire (roman, 1973). ESEURI ŞI MEMORIALISTICĂ: Notes et contre-notes (1962), Journal en miettes (1967), Présent passé, passé présent (1968), Antidotes (1977), Un homme en question (1979), Entre la vie et le rêve. Entretiens avec Claude Bonnefoy (1987), Une quête intermittente (1987). VOLUME DE DESENE: Découvertes (1969), Le Noir et le Blanc (1981).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Teatru III
  • Subtitlu: Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul
  • An apariție: 2017
  • Format: EPUB/PDF
  • ISBN: 978-973-50-5798-5-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: dramaturgie
  • Autor: Eugène Ionesco
  • Traducere: Vlad Russo, Vlad Zografi

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact