Închide Close

Editura Humanitas

Eugène Ionesco, Teatru IV

Teatru scurt

Din categoriile dramaturgie

În colecția Seria Ionesco/teatru

Traducere, prefață și note de Vlad Russo și Vlad Zografi

La începutul anilor ’50, în cea mai fecundă și mai ludică perioadă de creație, alături de piesele care i-au adus celebritatea – Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele –, Eugène Ionesco a scris mai multe scenete care reprezintă nu numai laboratorul pieselor „clasice“, dar și calea directă de exprimare pentru virtuozitatea comicului său deopotrivă insolit și frapant de concret, eliptic și luxuriant. Caracterul lor de farsă-improvizație dă jocului o libertate a experimentului nemaiîntâlnită parcă în piesele de mari dimensiuni ale lui Ionesco. În 1953, la Théâtre de la Huchette, regizorul Jacques Polieri a pus în scenă un „Spectacol Ionesco“ pornind de la șase scenete ale lui Ionesco și de la dramatizarea după Căldură mare de Caragiale. Trei dintre aceste scurte piese se credea până de curând că sunt definitiv pierdute, dar au fost descoperite în arhiva regizorului. E vorba de Guturaiul oniric, Îi cunoașteți? și Nepoata-soție (varianta originală). Pentru a întregi imaginea asupra teatrului scurt al lui Eugène Ionesco, în afară de scenetele scrise la începutul anilor ’50, volumul de față cuprinde și două piese scrise mai târziu (Scenă în patru și Lacuna).

 

Despre Eugène Ionesco

EUGÈNE IONESCO (1909-1994) s-a născut la Slatina, şi-a petrecut copilăria în Franţa, pentru a reveni în 1924 în România, unde a urmat studiile liceale şi universitare. Debutează cu poezii în revista Bilete de papagal. Volumul de critică literară Nu (1934), premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu, contrariază prin ludicul şi nonşalanţa cu care tratează valorile bine stabilite ale literaturii române. În 1938 pleacă la Paris ca bursier. După război, se impune în teatrul de avangardă francez şi e recunoscut apoi în lumea întreagă drept unul dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX.

SCRIERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ: Elegii pentru fiinţe mici (versuri, 1931), Nu (critică literară, 1934), Englezeşte fără profesor (piesă de teatru, 1943), Război cu toată lumea (publicistică, 1992).

SCRIERI ÎN LIMBA FRANCEZĂ: TEATRU: La Cantatrice chauve, La Leçon, Les Salutations, Jacques ou la Soumission, L'Avenir est dans les oeufs, Les Chaises, Le Maître, Le Salon de l'automobile, Victimes du devoir, La Jeune Fille à marier, Amédée ou Comment s'en débarrasser, Le Nouveau Locataire, Scène à quatre, Le Tableau, L'Impromptu de l'Alma, Tueur sans gages, Rhinocéros, Délire à deux, Le Piéton de l'air, Le roi se meurt, La Soif et la Faim, La Lacune, Exercices de conversation et de diction françaises pour étudiants Américains, Jeux de massacre, Macbett, Ce formidable bordel! , L'Homme aux valises, Voyages chez les morts, La Nièce-Épouse, Le Vicomte, Le Rhume onirique, Les connaissez-vouz? , Maximilien Kolbe. PROZĂ: La Photo du Colonel (nuvele, 1962), Le Solitaire (roman, 1973). ESEURI ŞI MEMORIALISTICĂ: Notes et contre-notes (1962), Journal en miettes (1967), Présent passé, passé présent (1968), Antidotes (1977), Un homme en question (1979), Entre la vie et le rêve. Entretiens avec Claude Bonnefoy (1987), Une quête intermittente (1987). VOLUME DE DESENE: Découvertes (1969), Le Noir et le Blanc (1981).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Teatru IV
  • Subtitlu: Teatru scurt
  • An apariție: 2017
  • Ediție: a II-a revăzută
  • Pagini: 192
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5777-0
  • Colecție: Seria Ionesco/teatru
  • Domeniu: dramaturgie
  • Autor: Eugène Ionesco
  • Prefaţă: Vlad Zografi, Vlad Russo
  • Traducere şi note: Vlad Zografi, Vlad Russo

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact