Trecutul este viu

Despre Filip-Lucian Iorga

FILIP-LUCIAN IORGA s-a născut la 16 iulie 1982, în Bucureşti, ca urmaş al unui vechi neam de moşneni ialomiţeni stabiliţi în Bucureşti la sfârşitul secolului al XIX-lea. Absolvent al Colegiului Naţional „Spiru Haret" şi al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti (2011). Stagiu la Centre de Recherches en Histoire du XIXe Siècle, Universitatea Paris IV – Sorbona (2009–2010). Studii la European College of Liberal Arts, Berlin (2004). Manager cultural în cadrul Institutului Cultural Român (2007–2008), consultant al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României (2007–2008), vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale „Erbiceanu" (2008–2013), expert la Ministerul Educaţiei Naţionale (2012-2013), director al Departamentului Memoria Exilului Românesc din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (2013). În prezent, este lector asociat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi ţine cursuri la Institutul Diplomatic Român şi la Fundaţia „Calea Victoriei". Membru al Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta" şi al Jockey Clubului Român. În 2008 a primit Medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate". A publicat volumele Genocidul comunist în România, vol. IV, Reeducarea prin tortură (cu Gheorghe Boldur-Lăţescu; Albatros, 2003; fragmente din volum au fost incluse în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România), Breviar pentru păstrarea clipelor. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Alexandru Paleologu (Humanitas, 2005, 2007, 2012), Les Cazaban. Une chronique de famille (cu Eugen Dimitriu; Universal Dalsi, 2007), Le tempérament œcuménique. Entretiens avec Jean Delumeau, Neagu Djuvara, Jacques Le Goff, Emmanuel Le Roy Ladurie, Éric Mension-Rigau, Jordi Savall (Éditions Baudelaire, Lyon, 2013), Strămoşi pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române (Humanitas, 2013), Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara (Humanitas, 2014). A revizuit volumul Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar P-Q de Cicerone Ioniţoiu (Maşina de scris, 2006), a publicat studii şi articole în volume colective, a realizat numeroase interviuri cu personalităţi culturale (Lucian Boia, Barbu Brezianu, Constantin Codrescu, Lena Constante, arhim. Mina Dobzeu, Ion Irimescu, Lydia baronesse Løvendal, Ion Lucian, Angela Marinescu, Pericle Martinescu, Dan Nasta, Mircea Horia Simionescu, Profira Stoicescu, arhim. Petroniu Tănase, Constantin Ţoiu etc.) şi a colaborat la reviste precum România literară, Secolul 21, Memoria şi Sfera politicii. Autor al chestionarului Memoria elitelor româneşti, parte a unei cercetări dedicate descendenţilor actuali ai boierimii, marii burghezii şi elitelor intelectuale româneşti. Blog personal: poianamosnenilor.wordpress.com

Despre Neagu Djuvara

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa. Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS. La Stockholm, funcţionează ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Rămâne în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei. În 1961 pleacă în Republica Niger, unde va sta 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. În 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de ﬁlozoﬁe a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron; mai târziu, obţine şi o diplomă a INALCO de la Paris. Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când se întoarce în ţară. Membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. Cele mai importante cărţi: Le droit roumain en matière de nationalité (teză de doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (carte premiată de Academia Franceză; în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor); Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle(în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne); O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul; Însemnările lui Georges Milesco (roman); Amintiri şi poveşti mai deocheate; Amintiri din pribegie (versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil, 1948–1990); Există istorie adevărată?; Thocomerius–Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie; Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX); Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă; Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări; O scurtă istorie ilustrată a românilor.