Închide Close

Editura Humanitas

Vitalie Ciobanu, Zilele după Oreste

Proza lui Vitalie Ciobanu reunește o serie de personaje memorabile, în jurul cărora se construiesc imagini alternative ale unor realități istorice diverse: fost profesor de estetică, Oreste e un fel de tribun improvizat ale cărui discursuri revoltate, îndreptate împotriva politicii și lumii strâmbe de azi, magnetizează și intrigă în același timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul său, care nimerește într-o neașteptată conjunctură, alături de un șofer de taxi membru al unui serviciu de informații, sau, cum se recomandă chiar el, „colecționar de secrete“; Justin, un tânăr dispărut misterios printr-un fel de falie temporală, cu prilejul unui festival din Ger­mania. Fie că sunt bine ancorate în lumea din jur sau se desprind de aceasta, virând într-un fantastic difuz, textele conturează microuniversuri de sine stătătoare.

„Răscolind în sertarele în care-mi depozitam vechile încercări literare, în iatacul din casa părinților mei de la țară, am găsit câteva pagini care se voiseră o nuvelă, dar nu depășiseră faza unui exercițiu de scriitură, a unei schițe intitulate Globul de cristal… Schița despre care uitasem cu desăvârșire avea așa un aer de premoniție naivă, încer­ca să pună în scenă o dilatare a percepției, telescopică, abnormă, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi și filme, obsesii și anxietăți. Îmi aduc aminte că abandonasem acel text, renunțasem să-l duc mai departe: șirul secvențelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care să-l controlez. Învins de ispită, m-am apucat să recitesc paginile bătute la mașină, simțind cum mă cuprinde vertijul ce se isca din simpla ordonare a cuvintelor în propoziții, a frazelor în imagini recognoscibile și-n aglomerări de litere inexistente înainte, create ad-hoc, din spuma unor trăiri incerte, până când în camera în care stăteam începu să ningă…“ – VITALIE CIOBANU

Despre Vitalie Ciobanu

VITALIE CIOBANU este scriitor, redactor-şef al revistei Contrafort, jurnalist, comentator la Radio Europa Liberă (biroul de la Chişinău), preşedinte PEN Centru Moldova. Este prezent în mai multe antologii literare apărute în România, Republica Moldova şi în străinătate. Colaborează la cele mai importante publicaţii culturale româneşti. A fost distins cu premii ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi ale Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele: Schimbarea din strajă (roman), 1991; Frica de diferenţă (articole, eseuri, cronici literare), 1999; Valsul pe Eşafod: 30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova (eseuri), 2005; Literatur Express: Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci (în colaborare cu Vasile Gârneţ), 2007; Scribul în grădina fermecată: Jurnal de lectură, 2014. A coordonat şi alcătuit volumul „Arhipelag“ – antologie de literatură română din Republica Moldova în limbile germană, engleză şi franceză, apărut sub egida PEN Centrului basarabean în 2010.

Alte Detalii

Noi apariții

Author Spotlight

Neagu Djuvara

pagina autorului

NEAGU DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact