Închide Close

Editura Humanitas

Sverker Johansson, Zorii limbajului

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ştiinţă

Traducere de Cristian Iscrulescu

 

Comunicarea articulată, în cuvinte și fraze, pare să fie ceea ce ne distinge cel mai pregnant de restul lumii vii. Dar când și unde au început oamenii preistorici să vorbească? Ce își spuneau? Cum arăta limbajul la originile lui și ce anume l-a făcut posibil? Multă vreme, lingviștii s-au ținut departe de întrebări de acest fel, considerându-le în afara teritoriului investigabil, dar astăzi ele pot fi abordate cu mijloacele științei.

În Zorii limbajului, Sverker Johansson prezintă stadiul actual al cercetărilor și principalele teorii actuale privind modul în care Homo sapiens a devenit singura ființă vorbitoare. Cu argumente din arheologie, antropologie, genetică, neurologie, apelând inclusiv la robotică și IT, savantul suedez atribuie un rol central, în această transformare, încrederii reciproce și cooperării caracteristice speciei umane.

 

„Pentru a-i înțelege originea, trebuie să înțelegem limbajul însuși, structura și natura lui, dar trebuie să înțelegem și natura omului și originea sa evolutivă. Trebuie să înțelegem cum gândim și cum ne funcționează creierul. Pentru a răspunde la întrebarea de ce oamenii posedă limbaj trebuie să acordăm atenție unei mulțimi de domenii diferite – nu numai lingvisticii pure, ci și biologiei evoluționiste, paleoantropologiei, arheologiei, primatologiei, geneticii, anatomiei, etologiei, neuroștiințelor, cercetărilor din domeniul cogniției, psihologiei și antropologiei sociale, pentru a nu le menționa decât pe cele mai importante.“ — SVERKER JOHANSSON

Despre Sverker Johansson

SVERKER JOHANSSON (n. 1961), fizician și lingvist suedez, a participat la cercetări în domeniul fizicii particulelor la CERN, în Elveția. Din 1992 s‑a dedicat studiilor asupra originilor limbajului uman. Prima sa lucrare pe teme lingvistice, Origins of language: constraints on hypotheses (2005), s‑a bucurat de ecouri în publicații prestigioase. Prin intermediul programului Lsjbot pe care l‑a creat, se află la originea a peste 9,5 milioane de articole (marea majoritate în limbile suedeză și cebuano) din enciclopedia online Wikipedia, record în virtutea căruia a fost descris în media drept „cel mai prolific autor din toate timpurile“.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Zorii limbajului
  • An apariție: 2022
  • Ediție: I
  • Pagini: 408
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-7426-5
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Sverker Johansson
  • Traducere: Cristian Iscrulescu

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact