BOGDAN O. POPESCU s-a născut la 8 martie 1971, în Bucureşti. A absolvit în 1989 Liceul „Gheorghe Lazăr" şi în 1996 Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti. În anul 2000 a obţinut doctoratul la aceeaşi universitate, cu o teză despre moartea neuronală, iar în 2004 un al doilea doctorat, la Institutul Karolinska din Stockholm, cu o teză despre mecanismele fiziopatologice al bolii Alzheimer. Este medic neurolog la Spitalul Clinic Colentina şi conferenţiar universitar la UMF „Carol Davila". A debutat în presa literară în 1987, în Suplimentul Literar-Artistic al Scânteii Tineretului (SLAST) şi a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Volume de versuri publicate : La revedere, prinţesă, Editura Vinea, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea" pentru debut literar; Marfă (antologie colectivă, împreună cu Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ şi Dan Pleşa), Editura Salut, 1996; Poemul de gardă, Editura Celsius, 1999; Pisica neagră, pisica moartă (împreună cu Traian T. Coşovei), Editura Crater, 2001; Leul de după extravaganţe, Editura Cartea Românească, 2002; Maşinăria de uitare, Editura Naţional, 2004; Poeme în loc de tutun, Editura Brumar, 2007; Aerobiciclete, Editura Brumar, 2010 (premiul ASB pentru poezie, 2011). În anul 2011 a publicat volumul de proză scurtă Viață de aruncat la editura Polirom. Este prezent în antologia de poezie Om jag inte får tala med någon nu, Editura Tranan, Suedia, 2011 şi la antologia de proză scurtă românească Skräpliv, Editura 2244, Suedia, 2013. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002. În anul 2012 a beneficiat de o rezidenţă literară acordată de ICR New York la Ledig House, Omi Art Residence, NY, fără de care Cartea dragostei nu ar fi existat.