Închide Close

Editura Humanitas

Richard Dawkins, Candelă de-o clipă-n întuneric

Viața mea în lumea științei

Din categoriile Biografii, ştiinţă

În colecția Ebook

EBOOK > epub / pdf

 

Traducere de Elena Drăgușin-Richard

 

Candelă de-o clipă-n întuneric este continuarea firească și mult așteptată a bestsellerului O curiozitate fără margini, ce cuprinde prima parte a vieții unuia dintre cei mai mari oameni de ştiinţă şi gânditori contemporani.

De data aceasta, Richard Dawkins își reamintește cu umor și spirit critic viața dedicată științei și descoperirii. Explorând efectele pe care publicarea Genei egoiste le-a avut asupra biologiei ca ştiinţă, descriind cu ironie și cu afecțiune lumea academică, cea editorială și cea audiovizuală și presărând paginile cu povești nostime despre oamenii importanți pe care i-a întâlnit, Dawkins ne înfățișează cu sinceritate evenimentele și ideile care l-au încurajat în eforturile sale intelectuale la intersecția culturii, religiei și științei.

 

„Peste un secol, istoricii îi vor trece în revistă pe savanţii din a doua jumătate a secolului XX care au influențat atât știința, cât și cultura umanității. Printre numele cuprinse în această scurtă listă se va afla și cel al lui Richard Dawkins…, care este fără îndoială una dintre marile minți ale vremurilor noastre. Candelă de-o clipă-n întuneric le va oferi acestor istorici din viitor calea către măreție, care începe odată cu publicarea Genei egoiste, în 1976, și își atinge punctul culminant cu Dumnezeu: o amăgire, o carte al cărei impact îl mai simțim și astăzi.“ — MICHAEL SHERMER

 

Pe copertă: detaliu dintr-o pictură a mamei autorului reprezentând scene din viaţa familiei Dawkins în Africa

Despre Richard Dawkins

RICHARD DAWKINS s-a născut în 1941 la Nairobi (Kenya) într-o familie de colonişti englezi. La vârsta de opt ani s-a mutat împreună cu părinţii în Anglia. A studiat zoologia la Oxford. Între 1967 şi 1969 a predat în America, la Berkeley, apoi, din 1970, s-a stabilit la Oxford. În afară de opera sa ştiinţifică, Dawkins a scris şi cărţi adresate marelui public, prin care a devenit unul dintre cei mai renumiţi biologi ai timpului nostru. Ca persoană publică, este un avocat al umanismului împotriva fundamentalismelor de tot felul şi al ştiinţei împotriva pseudoştiinţelor. De ani buni se află în centrul disputei evoluţionism-creaţionism.  |  richarddawkins.net

Alte Detalii
  • Categorie: ebook
  • Titlu: Candelă de-o clipă-n întuneric
  • Subtitlu: Viața mea în lumea științei
  • An apariție: 2020
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-6468-6-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: Biografii, ştiinţă
  • Autor: Richard Dawkins
  • Traducere: Elena Drăgușin-Richard

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact