IULIA MOTOC (n. 20 august 1967, Timişoara) a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti. Doctor în drept al Universităţii Paul Cézanne, Aix-Marseille (1996), şi doctor în filozofie al Universităţii din Bucureşti (1998). Este profesor universitar, membru al Comitetului pentru Drepturile Omului (ONU), director al Masterului European al Drepturilor Omului (Veneţia), iar din 2010, judecător la Curtea Constituţională a României. A predat la Institutul European de la Florenţa, la NYU School of Law, precum şi în cadrul universităţilor Yale, Tokyo, Antwerp şi Miami. Membru a numeroase boarduri academice, printre care al Societăţii Europene de Drept Internaţional, al Facultăţii de Drept din Melbourne, al Comisiei Internaţionale a Juriştilor, al Institutului TMC Asser (Haga). Expert în drepturile omului pentru Consiliul Europei, Uniunea Europeană şi ONU; preşedinte al Subcomisiei pentru Drepturile Omului (ONU); Raportor special al Naţiunilor Unite; preşedinte al Grupului de lucru pentru administrarea justiţiei.Autoare a numeroase cărţi şi studii publicate în volume colective, printre care: Le droit international pendant le communisme réel (coord.), Société de législation comparée, Paris (2012); Manual de analiză a politicii externe (coord.), Polirom, Iaşi, 2010; Uniunea Europeană. Dreptul şi politica lărgirii la Est, Paideia, Bucureşti, 2001; Teoria relaţiilor internaţionale. Sursele filozofiei legale şi morale, Paideia, Bucureşti, 2001; Interpréter la guerre, Babel, Bucureşti, 1997; Droit international public (coautor), Editura Universităţii Bucureşti, 1996 ş.a. | www.iuliamotoc.com