Închide Close
Tunelul

Editura Humanitas

Ernesto Sabato, Tunelul

Din categoriile literatură

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Încă de la apariţie, în 1948, în revista Sur a Victoriei Ocampo, romanul Tunelul s-a bucurat, de aprecierile elogioase ale unor mari scriitori ca Thomas Mann, Graham Greene şi Albert Camus, autorul fiind considerat un „clasic existenţialist“.

Roman tulburător şi captivant despre dragoste şi moarte, întemeiat pe o investigaţie existenţială a dramei determinate de imposibilitatea comunicării cu semenii, de solitudinea iremediabilă a individului şi mai cu seamă a artistului, de abisul halucinant dintre puritate şi nebunie, Tunelul este confesiunea pictorului Juan Pablo Castel. Din închisoare, acesta decide să relateze faptele şi să dezvăluie motivele obscure care l-au determnat s-o omoare pe María Iribarne. Sondând cu rigoare magistrală condiţia tragică a omului contemporan, izvorâtă din credinţa excesivă în raţiune, Sabato descrie modul în care un artist sensibil şi talentat ajunge treptat, sub imperiul propriilor demoni lăuntrici, de la obsesia atotstăpânitoare pentru dragostea absolută la gelozie (auto)distrugătoare, apoi la nebunie şi crimă.

Despre Ernesto Sabato

Alături de Jorge Luis Borges, Julio Cortázar şi Adolfo Bioy Casares, ERNESTO SABATO aparţine strălucitei pleiade de scriitori agentinieni ai secolului XX. S-a născut în 1911 la Rojas, într-o familie de imigranţi italieni. Studiază la Colegiul Naţional din La Plata şi apoi la Facultatea de Ştiinţe fizico-matematice a Universităţii Naţionale din La Plata, unde obţine şi titlul de doctor, în 1938. În acelaşi an pleacă în Franţa, pentru a lucra la Laboratorele Joliot Curie din Paris. Aici cunoaşte îndeaproape mişcarea suprarealistă, care l-a înrâurit semnificativ. În 1940 se întoarce în Argentina, fiind numit profesor la Universitatea Naţională din Buenos Aires, şi îşi face debutul literar în revista Teseo din La Plata. În 1945, în urma articolelor din La Nación, prin care atacă regimul lui Perón, este obligat să abandoneze învăţământul. Renunţă şi la activitatea ştiinţifică pentru a se dedica exclusiv literaturii. După un an, i se editează cel dintâi volum, Unul şi universul, o culegere de articole pe teme politice, filosofice şi sociale. Primul său roman, Tunelul (1948; Humanitas Fiction, 2012), este primit cu interes în ţară şi pe plan internaţional, iar următoarele două romane, Despre eroi şi morminte ( 1961) şi Abaddón, Exterminatorul (1974), îi deschid larg porţile gloriei şi ale nenumăratelor şi prestigioaselor premii şi distincţii, dintre care Premiul Médicis (1977); titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (1979) şi cel de Comandor al Artelor şi Literelor din Franţa (1983); Premiul Cervantes (1984). A scris de asemenea eseuri cu caracter social, politic, filozofic şi literar: Oameni şi angrenaje (1952), Eterodoxie ( 1953), Scriitorul şi fantasmele sale (1963), Apolgii şi respingeri (1979), Robotizarea omului şi alte pagini (1981), Înaintea sfârşitului (1998) etc. Îşi pierde treptat vederea şi în ultimii ani ai vieţii îşi cultivă vechea pasiune pentru pictură. Moare în 2011, în Santos Lugares (provincia Buenos Aires), cu trei luni înainte de a împlini o sută de ani.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Tunelul
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-689-568-5-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Ernesto Sabato
  • Traducere: Tudora Şandru Mehedinţi

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact