Închide Close

Editura Humanitas

Victor Ieronim Stoichiţă, Despre trup

Anatomii, redute, fantasme

Din categoriile critică de artă, eseistică

În colecția în afara colecţiilor

Traducere de Ruxandra Demetrescu și Anca Oroveanu

 

„Devenit recent unul dintre centrele de interes ale discursului din științele umaniste, corpul nu și-a dezvaluit înca toate secretele. Studii recente au subliniat, cu îndreptățire, că există o istorie a corpului, istorie ce conjugă aparența și profunzimea, dorința și puterea, căderea și apoteoza, viața și moartea. Acesta este contextul în care Despre trup își propune să intervină, cu instrumentele istoricului imaginilor, investigând istoria corpului ca istorie a unei construcții și analizând cu precădere avatarurile «întrupării» sale vizuale.

Cartea oferă o selecție de probleme, interogații și aspecte privind eterogeneitatea constitutivă a obiectului «corp», de unde rezultă și titlul, intenționat deschis. Va fi vorba, așadar, de incursiuni în imaginarul corpurilor și în fenomenologia întrupării. Astfel, rolul jucat în constituirea acestei iconosfere de credințe, efecte ale conștiinței, gusturi estetice, dorințe, pasiuni și temeri va fi evidențiat în mod constant. Parcursul oferit aici nu va fi strict cronologic, procedând mai degrabă «prin figuri». Ceea ce ne interesează în final nu este «evoluția» imaginii corpului, ci nesfârșita și fluctuanta sa reelaborare.“ — VICTOR IERONIM STOICHIȚĂ

 

Pe copertă: Andrea Mantegna, Parnassus, 1497 (detaliu)

 

> Autorul vorbește despre carte la RFI România (SoundCloud Humanitas) 

Despre Victor Ieronim Stoichiţă

VICTOR IERONIM STOICHIȚĂ s-a născut la Bucureşti, la 13 iunie 1949. Studii universitare la Bucureşti, Roma (licenţă în istoria artei) şi Paris (doctorat de stat). A fost asistent la Catedra de istoria şi teoria artei a Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1973–1981) şi la Institutul de Istorie a Artei al Universităţii din München (1984–1990). A fost profesor invitat la diferite universităţi, printre care Sorbona (1987), Göttingen (1989–1990), Frankfurt (1990), Harvard (2005–2007), precum şi la Collège de France (2008). A fost de asemenea cercetător asociat la diferite instituţii de cercetare (Institute of Advanced Study/Princeton, The Getty Center/Los Angeles; Wissenschaftskolleg zu Berlin; Max-Planck-Institut für Kunstgeschichte/Roma; Center for Advanced Studies in Visual Arts/Washington). Din 1991 este profesor la Universitatea din Fribourg (Elveţia). În februarie 2007 a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, iar în 2011 cel de doctor honoris causa al Universităţii Catolice din Louvain. Din 2012 este membru al Academiei Naţionale Italiene („Dei Lincei“), iar din 2014 membru al Academiei Europene. În 2014 a fost titularul Catedrei anuale a Muzeului Luvru şi i-a fost conferit titlul de „Chevalier des arts et des lettres“ al Republicii Franceze. În februarie 2018 a susținut la Ateneul Român conferința cu titlul „Călătorie în iconosferă", în cadrul primei ediții a seriei de conferințe „Despre lumea în care trăim".

Scrieri: Simone Martini, Meridiane, 1975; Ucenicia lui Duccio di Buoninsegna, Meridiane, 1976; Pontormo şi manierismul, Meridiane, 1978 şi Humanitas, 2008; Mondrian, Meridiane, 1979; Georges de La Tour, Meridiane, 1980; Creatorul şi umbra lui, Meridiane, 1981 şi Humanitas, 2007; L’instauration du tableau. Métapeinture à l’aube des Temps Modernes, Méridiens-Klincksieck, Paris, 1993; (trad. rom. Meridiane, 1999; Humanitas, 2012); Efectul Don Quijote, Humanitas, 1995; Visionary Experience in the Golden Age of Spanish Art, Reaktion Books, Londra, 1995 (trad. rom. Humanitas, 2011); A Short History of the Shadow, Reaktion Books, Londra, 1997 (trad. rom. Humanitas, 2000, 2008); Goya. The Last Carnival (în colaborare cu Anna Maria Coderch), Reaktion Books, Londra, 1999 (trad. rom. Humanitas, 2007); Ver y no ver, Siruela, Madrid, 2005 (trad. rom. Humanitas, 2007); The Pygmalion Effect: from Ovid to Hitchcock,The University of Chicago Press, Chicago, 2008 (trad. rom. Humanitas, 2011); Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice, Humanitas, 2013; L’image de l’Autre. Noirs, Juifs, Musulmans et „Gitans“ dans l’art occidental des Temps Modernes, Hazan, Paris, 2014; Oublier Bucarest. Un récit, Actes Sud, Arles, 2014; Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei, Humanitas, 2015, Imaginea Celuilalt. Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453–1800, Humanitas, 2017; Despre trup. Anatomii, redute, fantasme, Humanitas, 2020.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Despre trup
  • Subtitlu: Anatomii, redute, fantasme
  • An apariție: 2024
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 432
  • Format: 15x21 cm
  • ISBN: 978-973-50-8472-1
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: critică de artă, eseistică
  • Autor: Victor Ieronim Stoichiţă
  • Traducere: Ruxandra Demetrescu, Anca Oroveanu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact