Închide Close

Editura Humanitas

Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuşi/Ta eis heauton

Din categoriile filozofie

În colecția Ebook

EBOOK – PDF

 

Traducere din greaca veche, studiu introductiv, note şi indici de Cristian Bejan

 

„Publicarea unei noi traduceri în limba română a operei lui Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuşi, îşi găseşte justificarea prin faptul că volumul de faţă reprezintă prima ediţie bilingvă greco-română a cugetărilor împăratului-filozof, însoţită de un amplu studiu introductiv, note realizate după toate standardele ştiinţifice, indici şi o bibliografie substanţială. Utilizând disponibilitatea limbii române contemporane, am încercat să redăm toate nuanţele stilistice ale textului lui Marcus Aurelius şi, de asemenea, să traducem cât mai exact principalii termeni «tehnici» ai filozofiei Porticului, propunând astfel o nouă bază lexicală pentru traducerea celorlalte texte de inspiraţie stoică.“  — CRISTIAN BEJAN

 

„În curând, tu vei fi cenuşă sau un schelet, şi un nume sau nici măcar un nume; şi numele: un zgomot şi un ecou. Lucrurile cele mai apreciate în viaţă sunt goale, putrede, mărunte, căţeluşi care se muşcă între ei, copilaşi care se ceartă, care acum râd şi după puţin timp izbucnesc în plâns.“ — MARCUS AURELIUS, Gânduri către sine însuşi, V, 33

 

„Doar cu Nero, Roma ar fi intolerabilă: cu Marcus Aurelius, ea devine ceva demn de respect. Prin oameni ca bunul nostru Marc, faptul de a fi roman (civis Romanus sum!) a devenit unul dintre numele date, în istorie, demnităţii umane.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI

 

„Cu mult mai aproape mi-e un Marc Aureliu. Nici o ezitare, în ce mă priveşte, între lirismul freneziei şi proza acceptării: găsesc mai multă mângâiere şi chiar mai multă speranţă în preajma unui împărat istovit decât în preajma unui profet scânteietor.“ — EMIL CIORAN, Despre neajunsul de a te fi născut

Despre Marcus Aurelius

MARCUS AURELIUS Antoninus Augustus este cunoscut atât ca împărat al Romei, cât şi ca filozof stoic. Născut la Roma, la 26 aprilie 121, într-o familie senatorială de origine hispanică, a fost adoptat de viitorul împărat Antoninus Pius, la cererea împăratului Hadrian. Primeşte o educaţie aleasă, studiind retorica cu Marcus Cornelius Fronto şi Herodes Atticus şi filozofia cu Quintus Iunius Rusticus, Apollonius din Calcedonia şi Sextus din Cheroneea. Domnia sa, începută în anul 161, este marcată de un şir de catastrofe (ciumă, inundaţii, cutremure), precum şi de numeroase războaie, purtate cu succes; în plan militar, Marcus Aurelius a respins atacurile duşmanilor Romei de la hotarele imperiului, în special în Orient şi pe Dunăre, continuând politica defensivă iniţiată de Hadrian. A murit la 17 martie 180, de ciumă, se pare, la Sirmium sau la Vindobona (Viena de azi). Este ultimul din şirul „celor cinci împăraţi buni“. Ca filozof stoic, Marcus Aurelius şi-a exprimat ideile în lucrarea Ta eis heauton (Gânduri către sine însuşi), scrisă în limba greacă – una dintre pietrele de temelie ale canonului literar şi filozofic. Învăţăturile sale au un caracter moral şi aplicabilitate practică, fiind o serie de „exerciţii spirituale“ prin intermediul cărora omul poate dobândi cumpătarea, virtutea şi liniştea lăuntrică în faţa încercărilor vieţii.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Gânduri către sine însuşi/Ta eis heauton
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Format: PDF
  • ISBN: 978-973-50-4132-8-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: filozofie
  • Autor: Marcus Aurelius
  • Studiu introductiv: Cristian Bejan
  • Traducere: Cristian Bejan

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact