GEOFFREY BEATTIE, profesor universitar, psiholog, scriitor și jurnalist britanic, a absolvit psihologia la University of Birmingham și a obținut doctoratul la Trinity College (Cambridge). Predă în prezent psihologia la Edge Hill University și este Visiting Scholar la Oxford Centre for Life‑Writing (OCLW) și la Wolfson College (Oxford). Este membru al British Psychological Society, Royal Society of Medicine și Royal Society of Arts. Cercetările sale se axează pe rolul proceselor implicite în luarea deciziilor și în comportament (comportamentul nonverbal în comunicarea multimodală, cogniția implicită în luarea deciziilor privitoare la discriminare și schimbările climatice), aplicarea tehnicilor psihologice în viața de zi cu zi, psihologia boxului și alergării, studii etnografice cu privire la viața clasei muncitoare în Marea Britanie etc. Printre scrierile sale se numără: Talk. An Analysis of Speech and Non‑Verbal Behaviour in Conversation (1983; încununată cu Spearman Medal oferită de British Psychological Society), We Are the People. Journeys Through the Heart of Protestant Ulster (1992) și The Corner Boys (1998) (ambele pe lista scurtă pentru Ewart‑Biggs Literary Prize), On the Ropes. Boxing as a Way of Life (1996; pe lista scurtă a William Hill Sports Book of the Year), Why Aren’t We Saving the Planet. A Psychologist’s Perspective (2010), Our Racist Heart. An Exploration of Unconscious Prejudice in Everyday Life (2013), Rethinking Body Language (2016), Trophy Hunting. A Psychological Perspective (2019; pe lista scurtă a Taylor & Francis Outstanding Book și Digital Product Award), The Psychology of Climate Change (2019), Selfless. A Psychologist’s Journey through Identity and Social Class (2020). Cărțile sale au fost traduse în chineză, portugheză, italiană, finlandeză şi germană.