Închide Close

Editura Humanitas

Karen Skinulis, Kitul de parenting

Zece invenții extraordinare care rezolvă garantat problemele reale de fiecare zi

Din categoriile carte practică

În colecția Parenting

Traducere de Ioana‑Raluca Flangea

 

Copil cuminte și babă frumoasă nu s-au pomenit – spune o vorbă din bătrâni. Doar că în zilele noastre nici babele nu mai sunt ce-au fost, darămite copiii. Sigur că în continuare vor face mofturi la mâncare și se vor mocăi atunci când li se cere să-și strângă lucrurile, însă noile metode de a-i convinge sunt pe măsură. Părinții pot transforma problemele inerente de zi cu zi în tot atâtea ocazii de a-i educa pe copii fără să dea impresia că o fac.

Cartea aceasta ne poartă printr-un magazin imaginar în care se găsesc tot felul de „produse“, fiecare țintind o problemă universal valabilă. Și nu e vorba doar despre ceea ce copiii au de învățat de la noi – și noi, ca părinți, creștem crescându-i pe ei.

Găsim aici instrumente precum „banda adezivă invizibilă“, „centura de siguranță pentru scaunul de la masa“ ori „clopoțelul pentru ușa de la dormitor“. Pare o joacă, dar nu e. Autoarea este un specialist reputat, cu idei provenind de la școala psihologului adlerian Rudolf Dreikurs, care propune un stil de parenting diferit de clasica alternanță de recompense și pedepse. Primează respectul și cooperarea cu copiii noștri, mult mai creativi și mai plini de resurse atunci când îi încurajăm decât atunci când le interzicem să fie așa cum sunt ei. Karen Skinulis este și profesoară Montessori, și ne convinge că cel mai bine copiii învață atunci când sunt implicați activ și li se oferă libertate într-un mediu structurat.

Despre Karen Skinulis

KAREN SKINULIS este o cunoscută psihoterapeută canadiană, specializată în relația dintre părinți și copii. A mai scris, împreună cu tatăl ei, reputatul specialist în parenting Stanley Shapiro, bestsellerurile internaționale Cum devenim părinţi mai buni și Classrooms that Work: A Teacher’s Guide to Discipline Without Stress. În activitatea sa de terapeut, Karen Skinulis se concentrează asupra problemelor legate de conflictele familiale și dificultățile comportamentale, oferind consiliere atât în cabinetul său, cât și online. Abordarea sa urmărește dezvoltarea unor abilități de gândire critică, pentru a depăși tendința de protecție exagerată, încurajându‑i pe părinți să susțină încrederea în sine a copiilor lor. În calitate de expert în parenting, Karen Skinulis a fost invitată la mai multe ziare, reviste și televiziuni din Canada, cum sunt Globe and Mail, CBC, Global TV și City Life. Ea se bazează pe principiile respectului și susținerii independenței copiilor, fiind influențată de lucrările psihologului Rudolf Dreikurs și de metodele Montessori. Karen Skinulis a condus Școala pentru copii Adler‑Dreikurs și Institutul Alfred Adler din Ontario. Este fondatoarea și directoarea Centrului de Educație Parentală din Ontario.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Kitul de parenting
  • Subtitlu: Zece invenții extraordinare care rezolvă garantat problemele reale de fiecare zi
  • An apariție: 2025
  • Ediție: I
  • Pagini: 252
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-8703-6
  • Colecție: Parenting
  • Domeniu: carte practică
  • Autor: Karen Skinulis

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact