Închide Close

Editura Humanitas

Petru Creţia, Oglinzile

Din categoriile eseistică

În colecția 20 de ani în 20 de cărţi

„Există o ascunsă analogie între oglindă şi text; amândouă preiau, pe adâncimea unei suprafeţe de hârtie ori de sticlă, câte un univers şi amândouă îl trec în universul lor doar cu atâta cât le este cu putinţă: oglinzile numai vizibilul pur,iar textele vorbirea văduvită de contextul nemijlocit şi viu al clipei, de intonaţie, de ritm, de culoarea glasurilor, de mimică, de gesturi, de postúri, de spusul din priviri, de tensiunea specifică a coprezenţei. Deosebirea rezidă în faptul că oglinda este pură pasivitate şi că expresivitatea ei derivă tocmai din asta, în timp ce scrisul suplineşte cu mijloacele lui tot ce are de pierdut prin însăşi esenţa sa. Iar oglinzile pierd tot nevăzutul şi orice legătură între clipe, în timp ce textul, pierzând, odată cu vizibilul, tot ce nu e pură verbalitate, reconstituie, în felul său, durate şi lumi.“ (Petru CREŢIA)

Despre Petru Creţia

 

PETRU CREŢIA (1927-1997), important filolog, elenist, editor, traducător, eseist. În perioada 1952-1971 a urmat o carieră universitară, fiind asistent, apoi lector la Secţia de limbi clasice a Facultăţii de Litere din Bucureşti. În anii 1971-1975 a fost cercetător la Institutul de Filozofie. Din 1975 a îngrijit, alături de Dimitrie Vatamaniuc şi un grup de cercetători de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediţia critică a operei lui Mihai Eminescu. Din 1971 a coordonat împreună cu Constantin Noica la Editura Ştiinţifică ediţia Platon, Opere. După 1989 a condus revista de istorie literară Manuscriptum.

Scrieri originale (prima ediţie): Norii (Cartea Românească, 1979); Epos şi logos (Univers, 1981); Poezia (1983); Pasărea Phoenix (Cartea Românească, 1986); Oglinzile (Humanitas, 1993); Luminile şi umbrele sufletului (Univers Enciclopedic, 1995); Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997); În adâncile fântâni ale mării (Albatros, 1997). Traduceri (multe însoţite de aparat critic): Cinci cărţi din Biblie / Iov, Iona, Ecleziastul, Ruth, Cântarea cântărilor; Platon, Phaidon, Banchetul şi în colaborare Hippias Minor, Ion, Euthyphron, Menon; Dante, De vulgari eloquentia, Epistolae, Eclogae; M. Bontempelli, Oameni în timp; E. Cecchi, Peştii roşii; Longos, Daphnis şi Chloe; A. Tilgher, Viaţa şi nemurirea în viziunea greacă; Marguerite Yourcenar, Povestiri orientale, Alexis, Creierul negru al lui Piranesi; Imre Toth, Palimpsest; G. Dumézil, Zeii suverani ai indoeuropenilor; Emil Cioran, Antologia portretului; G. Duby, Cavalerul, femeia şi preotul; F. Bluche, De la Cezar la Churchill; Virginia Woolf, Doamna Dalloway, Valurile, Eseuri; T.S. Eliot, Eseuri; Frances A. Yates, Iluminismul rozicrucian; Graham Swift, Ultima comandă.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Oglinzile
  • An apariție: 2010
  • Ediție: a III-a
  • Pagini: 108
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2607-3
  • Colecție: 20 de ani în 20 de cărţi
  • Domeniu: eseistică
  • Autor: Petru Creţia

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact