Închide Close

Editura Humanitas

Paul Davies, Ultimele trei minute

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ştiinţă

Pentru viitorul foarte îndepărtat al universului se întrevăd două scenarii: diluarea într-o infinită beznă pustie şi implozia catastrofală, inversul big bang-ului din care s-a născut totul. Vom pieri deci - nu noi, fireşte, ci urmaşii noştri care vor avea probabil puţine trăsături umane - fie prin îngheţ, fie prin ardere. La prima vedere am fi tentaţi să spunem că universul e condamnat, iar odată cu el toate fiinţele. Această concluzie sumbră îşi găseşte în cartea lui Paul Davies un spectru larg de alternative şi nuanţări: poate că, deşi trăim într-o lume limitată în spaţiu şi timp, vom dăinui şi vom gândi nelimitat; poate că vom rezista la nesfârşit îngheţului hibernând tot mai mult; sau poate că universul însuşi nu e decât o parte dintr-o entitate mult mai vastă, iar urmaşii noştri vor putea crea alte universuri în care să evadeze. Oricum, nu e exclus ca, peste mii de miliarde de ani, soarta universului să depindă de fiinţele inteligente care îl vor popula. Departe de a dori să impună un final fericit, în Ultimele trei minute Paul Davies scrie povestea stranie şi tulburătoare a celui mai îndepărtat viitor imaginabil.

Despre Paul Davies

PAUL DAVIES s-a născut la Londra în 1946. După ce a obținut doctoratul la University College, și-a început cariera academică la Cambridge, sub îndrumarea lui Fred Hoyle. La 34 de ani a fost numit profesor de fizică teoretică la Universitatea din Newcastle. Din 1990 a început să colaboreze cu universități australiene (Adelaide si Macquarie), iar în prezent e profesor la Universitatea de Stat din Arizona și director al BEYOND – Center for Fundamental Concepts in Science. Activitatea științifică a lui Paul Davies cuprinde un spectru larg: fizică teoretică, cosmologie (cu importante contribuții în domeniul stărilor cuantice ale vidului și în cel al găurilor negre) și astrobiologie (în 2005 a fost numit la conducerea Institutului SETI, care studiază posibilitatea existenței vieții în univers). Paul Davies este unul dintre cei mai reputati popularizatori ai științei. A realizat seriale TV pentru BBC și televiziunea australiană și a publicat frecvent articole în ziare și reviste de mare tiraj. Pentru această activitate a primit în 2001 Medalia Kelvin din partea Institutului de Fizică al Regatului Unit, iar în 2002 Premiul Michael Faraday din partea Societății Regale. Printre cele peste 25 de cărți de popularizare scrise de Paul Davies se numără The Runaway Universe, Other Worlds, The Edge of Infinity, The Mind of God, The Cosmic Blueprint, Superforce, How to Build a Time Machine.

 

Fotografie de Chruistopher Michel

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Ultimele trei minute
  • An apariție: 2008
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 180
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-1258-8
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Paul Davies

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact