Închide Close

Editura Humanitas

Christopher H. Gibbs, Viaţa lui Schubert

Din categoriile muzică, critică de artă

În colecția Contrapunct

De aproape două secole figura lui Schubert îi fascinează pe muzicieni, muzicologi şi melomani. Cu excepţia lui Mozart, poate, nici un compozitor n-a avut o viaţă pe care să se poată cu mai mult temei aplica toate clişeele romantice ale unui destin tragic. Nefericit în dragoste, sărac, nerecunoscut, ba chiar ignorat, mort la 31 de ani – iată imaginea simplă şi rezistentă pe care posteritatea şi-a făcut-o despre el. Apoi, în vremea din urmă, a apărut un nou portret: un Schubert homosexual şi eminamente depresiv.

Marele merit al cărţii lui Gibbs este de a da la o parte clişeele şi de a cerceta atent mărturiile privindu-l pe Schubert – de altfel contradictorii şi în genere apărute târziu după moartea lui. Rezultatul e o imagine mult mai nuanţată: un artist care s-a bucurat şi de succes, nu neapărat sărac, senzual şi timid, afectuos cu prietenii şi în acelaşi timp retras – dar mai ales un compozitor dominat de figura lui Beethoven, al cărui fiu spiritual a fost.

Despre Christopher H. Gibbs

CHRISTOPHER HOWARD GIBBS este în prezent profesor de muzicologie la Bard College Conservatory of Music (New York). Între 1995 şi 1997 a fost directorul muzical al ultimelor trei ediţii ale Festivalului Schubertiadelor din New York. Din anul 2000 este consultant muzicologic al Orchestrei din Philadelphia, iar din 2003 - director artistic al Bard Music Festival. Gibbs a mai editat The Cambridge Companion to Schubert (Cambridge University Press, 1997) şi a coeditat Franz Liszt and His World (Princeton University Press, 2006). În 1998 a fost recompensat cu prestigiosul premiu al Asociaţiei Compozitorilor, Autorilor şi Publiciştilor din America (ASCAP), „Deems Taylor".

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Viaţa lui Schubert
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 240
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2154-2
  • Colecție: Contrapunct
  • Domeniu: muzică, critică de artă
  • Autor: Christopher H. Gibbs
  • Traducere: Doina Lică

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact