Închide Close

Editura Humanitas

Marian Voicu, Ioan Stanomir, Valentin Naumescu, Sabina Fati, Vitalie Ciobanu, Vin rușii!

5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase

Din categoriile eseistică, istorie

În colecția în afara colecţiilor

Spaima de ruși a înlocuit de mult în mentalul românesc frica de turci sau de tătari. De fiecare dată, năvălirea sau ocupația s-a numit protectorat sau alianță. Doar că, spre deosebire de alții, rușii veneau cu gândul de-a rămâne. Dincolo de raptul teritorial, de jaf, de crime, ocupația rusească mai avea un rezultat – și cel mai important: scotea la lumină, punea laolaltă și aducea în frunte tot ce era mai netrebnic și mai venal în societate. Tuturor vecinilor mai slabi marele imperiu eurasiatic le-a aplicat același tratament. De trei decenii, lumea noastrã aspiră la valorile civilizației occidentale – democrația liberală, drepturile omului și libertatea individului. Rusia propune acum alternativa: societatea închisă, în care statul, iar nu individul, este supremul scop, „democrația“ dirijată, iliberală, simbioza dintre puterea politică și religie, post-adevărul, adică minciuna susținută fără scrupul, militarismul, xenofobia, protecționismul și autoritarismul unei puteri stăpâne pe viața oamenilor. În încercarea ei, se sprijină pe vocile resentimentului și urii, pe care le susține oriunde le găsește. Cele cinci perspective din această carte ne povestesc trecutul și deslușesc prezentul, pentru ca viitorul să nu ne mai surprindă.

 

Despre Marian Voicu

MARIAN VOICU lucrează de peste 20 de ani în televiziune şi radio, ca moderator şi producător. Timp de zece ani a realizat documentare pentru TVR despre comunităţile româneşti – de la istroromâni şi aromâni până la românii de peste Bug şi cei din Federaţia Rusă. Este primul jurnalist român care a filmat în Sudan, Uganda şi Siberia. Între 2008 şi 2010 a realizat Interviurile Europa FM. A fost manager de proiect la Radio România Chişinău, post lansat în 2011. A primit mai multe premii naţionale şi internaţionale, cel mai recent fiind Medalia de aur din partea Asociaţiei Corespondenţilor ONU (2015), pentru documentarul Exodul: O tragedie siriană. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de cavaler. Printre cele mai recente filme documentare se numără Torna, torna, fratre! Istoria aromânilor spusă de ei înşişi (2015), Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani (2013), Serbia după război: În căutarea adevărului (2009). În 2016 a publicat la Editura Humanitas volumul Tezaurul României de la Moscova: Inventarul unei istorii de o sută de ani, iar în 2018 Matrioşka mincinoşilor: Fake news, manipulare, populism.

Despre Ioan Stanomir

IOAN STANOMIR este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc. (alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016), Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism (Humanitas, 2017), La Centenar: Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând revoluția: Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019). În 2018, a publicat la Editura Humanitas eseul Umbra Rusiei, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase.

Despre Valentin Naumescu

VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și director al Centrului pentru Studiul Relațiilor Externe ale UE și ordinii globale (Centrul EUXGLOB, UBB). Este expert evaluator al Comisiei Europene în domeniul relațiior internaționale, conducător de doctorate și coordonatorul programului de master în Relații internaționale, politică externă și managementul crizelor. A publicat 20 cărți, în România și în străinătate, ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Printre cărțile sale recent publicate se numără România, marile puteri și ordinea europeană. 1918–2018 (Polirom, 2018), Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022).

Despre Sabina Fati

SABINA FATI scrie analize și comentarii pentru DW. A condus departamentul românesc al Radio Free Europe/Radio Liberty și a fost redactor-șef adjunct la România liberă. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Cel mai recent volum al său este Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi. Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia, Humanitas, 2022. A mai scris Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time, Humanitas, 2016; Singură pe Drumul Mătăsii. 80 de zile, 15.000 km, 2500 de ani de istorie, Humanitas, 2015; Transilvania, o provincie în căutarea unui centru. Centru şi periferie în discursul elitelor politice din Transilvania, 1892–1918, 2007; a participat cu analize la mai multe volume colective.

Despre Vitalie Ciobanu

VITALIE CIOBANU este scriitor, redactor-şef al revistei Contrafort, jurnalist, comentator la Radio Europa Liberă (biroul de la Chişinău), preşedinte PEN Centru Moldova. Este prezent în mai multe antologii literare apărute în România, Republica Moldova şi în străinătate. Colaborează la cele mai importante publicaţii culturale româneşti. A fost distins cu premii ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi ale Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele: Schimbarea din strajă (roman), 1991; Frica de diferenţă (articole, eseuri, cronici literare), 1999; Valsul pe Eşafod: 30 de pretexte literare şi un Jurnal la Praga, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova (eseuri), 2005; Literatur Express: Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci (în colaborare cu Vasile Gârneţ), 2007; Scribul în grădina fermecată: Jurnal de lectură, 2014. A coordonat şi alcătuit volumul „Arhipelag“ – antologie de literatură română din Republica Moldova în limbile germană, engleză şi franceză, apărut sub egida PEN Centrului basarabean în 2010.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Vin rușii!
  • Subtitlu: 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase
  • An apariție: 2018
  • Ediție: I
  • Pagini: 168
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-6159-3
  • Colecție: în afara colecţiilor
  • Domeniu: eseistică, istorie
  • Autor: Marian Voicu, Ioan Stanomir, Valentin Naumescu, Sabina Fati, Vitalie Ciobanu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact